duminică, 22 octombrie 2023

 


Hands Off Israel!!

Expresia asta se traduce în limba română “luaţi-vă mâinile de pe Israel”! sau, cum ar spune un părinte în România, “nu pune mâna pe copilul meu”!

Sunt cuvintele cu care, pe scurt, îmi exprim solidaritatea cu Israelul şi poporul evreu în aceste zile de mare strâmtorare pentru ei.
Grupul terorist Hamas a lansat cel mai acerb atac la adresa statului Israel din ultimii 50 de ani. A atacat oameni neînarmați, paşnici, evrei care sărbătoreau un festival. În acest sens, atacul a fost, indirect, şi unul la adresa creştinilor şi a creştinismului.
 
Atacul masiv şi agresiv al teroriştilor Hamas a rezultat în masacrarea intenționată a sute de oameni inocenți. Atacul constituie o crimă împotriva umanității. O crimă care uşor se încadrează şi în categoria de genocid, deoarece teroriştii au ucis sutele de oameni nevinovați doar pentru că erau evrei, adică pentru că aparțineau unui grup etnic desemnat şi țintit de Hamas pentru anihilare.
 
În spatele acestei tragedii, însă, se află şi alte forțe tenebroase, cum e, în primul rând, Iranul. Iranul a devenit unul dintre marile pericole care periclitează securitatea şi stabilitatea globală. Împreună cu Rusia lui Putin, Coreea de Nord şi China comunistă, aceste țări formează o Axă a Răului.
 
Condam şi dezaprob în termi cât se poate de clari şi direcți manifestările anti-semite din Occident care şi-au exprimat solidaritatea cu Hamas. În Londra, campusuri universitare din SUA şi alte localități din Europa, s-au strâns diverse grupuri care fac galerie crimelor comise de Hamas.
 
Toți creştinii autentici trebuie să fie solidari cu Israelul, nu doar acum, ci în permanență, şi să se roage “pentru pacea Ierusalimului”.
 

Implică-te pentru apărarea valorilor și credinței creștine! Oricine, indiferent de vârstă, cunoștințe sau aptitudini, poate contribui. Doar împreună putem reuși!

Alătură-te Alianței Renașterea Națională! Vă rugăm să alocați câteva secunde pentru a completa formularul de contact: https://aliantarenastereanationala.ro/contact

Autor: Petre Costea, Președinte ARN

.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu