marți, 31 martie 2026

Călin Georgescu -manipulatorul naivilor


 Nu am avut pace de când Georgescu a zis că “îl ține Dumnezeu”. Om al luminii, vorbit de Divinitate, desprins de interesele lumești.. Un profet rătăcit prin secolul XXI care a ajuns, din greșeală, în politică, forțat de iubirea față de semeni. Fiecare frază vine încărcată de umilință și detașare, fiecare apariție publică e o lecție despre cât de mic e omul în fața divinității.

Psihologii au două denumiri pentru tiparul ăsta: grandoman și narcisist malign; convins de propria superioritate și de misiunea lui specială, lipsit de empatie reală, manipulator conștient și impermeabil la regulile obișnuite, pentru că regulile sunt pentru oamenii mici.
Combinația dintre imaginea publică de sfânt și realitatea de om hrăpăreț, interesat de lumina reflectoarelor și de banii altora, e marca acestui tip de personalitate, și tocmai de asta e atât de eficient în a prosti lumea.
Minciuna lui vine senină, cu ochii ridicați spre cer.

Le-a spus românilor că sărăcia e virtute, că omul curat nu are nevoie de sistemul corupt al banilor, și mesajul a prins exact la oamenii obosiți, cu salarii mici și facturi mari, oameni care chiar muncesc și chiar se descurcă greu.

Între timp, el negocia mine de aur cu un condamnat pentru trafic de heroină, primea teancuri de cash de la un mercenar cu seifuri îngropate în podea și își cumpăra vilă la Mogoșoaia. Și o parte dintre români, în ciuda tuturor acestora, continuă să îl creadă. Ceea ce e, poate, cel mai trist.

Pe hârtie, familia Georgescu trăia decent. Salariul de lector al lui Călin la filiala din Pitești a Politehnicii București se ridica la puțin peste 14.000 de euro pe an - pe care și l-a suspendat singur din noiembrie 2024, rămânând, prin proprie voință, fără niciun venit declarat. Cristela, soția, fostă vicepreședintă Citibank, se reconvertise în „educator holistic” specializat în nutriție integrativă, gemoterapie și iridologie clinică. Firma ei înregistrase în 2023 o cifră de afaceri de doar 1.101 lei.
Și totuși, în aceiași ani, soții Georgescu au cumpărat un teren în Argeș cu 100.000 de euro, o vilă la Mogoșoaia cu 280.000 de euro și au declarat depozite bancare de 264.000 de euro deschise, cu simț patriotic rafinat, la OTP Bank, bancă maghiară. Dacă adaugi și terenul intravilan din Brașov, cumpărat în 2022, tabloul e clar.

Declarațiile de avere, în loc să lămurească, au complicat lucrurile suplimentar. Georgescu a depus două declarații în aceeași campanie electorală, deși legal era necesară una singură. În cele două luni scurse între ele, a „descoperit” o casă la Mogoșoaia și un teren, iar conturile în euro s-au subțiat cu 84.000 de euro.

Răspunsul la această ecuație l-au găsit procurorii pe telefonul lui Horațiu Potra, mercenarul pe care Georgescu îl numea în conversațiile de pe Telegram „fratele meu”. Potra, îl știm toți acum, fost legionar în Legiunea Străină Franceză, i-a pus la dispoziție un Mercedes GLE Coupe cu chirie lunară de 16.900 de lei achitată cash, i-a asigurat bodyguarzi și i-a dat bani în mod repetat, câte 10.000 de dolari pe întâlnire. Georgescu, întrebat dacă a primit mașina, a confirmat senin că a trecut-o în declarația de avere. În declarație apare însă, singură și solitară, o Toyota Yaris din 2022.

Potra a încercat să obțină pentru campania lui Georgescu sume incomparabil mai mari, contactându-l pe Frank Timiș cu o propunere de 20 până la 35 de milioane de dolari. În schimb i-a promis minele României, „în special cele de aur.”

Frank Timiș, născut Vasile Timiș în Borșa, Maramureș, a emigrat în Australia unde a fost condamnat pentru trafic de heroină, reinventat ulterior ca magnat al resurselor naturale și supranumit „împăratul resurselor din Africa de Vest”. Apare în Panama Papers și Pandora Papers și a lăsat în urmă în România dosarul Roșia Montană. Omul căruia Georgescu era dispus să îi dea aurul țării este exact tipul de oligarh global pe care îl blestema în fiecare discurs. Timiș a refuzat.

Nu a fost singurul de la care Georgescu a căutat bani. În decembrie 2021 s-a dus la Belgrad să se întâlnească cu Sebastian Ghiță, fostul parlamentar fugar, stabilit în Serbia, urmărit de mai multe dosare penale. I-a arătat un clip cu el intrând în apă călare, i-a spus că va fi președintele României și i-a cerut ajutor financiar și conexiuni cu „prieteni sârbi și ruși.” Ghiță a declarat ulterior că cei mai mulți bani Georgescu îi lua de la Elan Schwartzenberg, despre care spune că „se învârte cu toate serviciile, cu israelieni, cu ruși.”

Există și un dosar separat la DIICOT, după ce omul de afaceri Răzvan Leu a reclamat că a fost păgubit cu 1,1 milioane de euro dintr-o afacere cu aur în Dubai, bani pe care Georgescu i-a promis că îi va returna din finanțarea campaniei. Investigațiile se desfășoară în trei țări: Marea Britanie, Italia și Elveția.

Cât despre Cristela: firma ei a făcut în 2024 de 258 de ori mai mult decât în 2023, creștere care coincide exact cu ascensiunea soțului în sondaje. PFA-ul ei a încasat 40.000 de lei de la Marsala Koncept SRL, o firmă din Portul Constanța, pentru servicii pe care ANAF nu a reușit să le identifice în nicio formă concretă. Marsala Koncept are în spate un asociat care apare și în dosarul DIICOT al lui Georgescu, iar firma a exportat anterior motorină în zona separatistă transnistreană, controlată de Rusia. Ce coincidență. PFA-ul a fost radiat discret în februarie 2026.

Cât despre campania electorală: Bogdan Peșchir a finanțat-o cu peste un milion de euro, printr-un grup tehnologic din Bratislava cu asociați cu cetățenie rusă, cu influenceri plătiți cu câte 1.000 de euro pe videoclip și cu o rețea coordonată din Republica Moldova unde o suspectă reținută a fost găsită cu criptomonede de 107 milioane de dolari în portofelul digital.

Potra însuși a fost găsit acasă cu aproape trei milioane de dolari cash și 27,5 kilograme de aur, în seifuri îngropate în podea. Specialiștii estimează că întregul efort digital al campaniei ar fi putut costa peste 50 de milioane de euro.
Georgescu susține în continuare că întreaga campanie a costat zero lei.

Dosarul are acum 22 de inculpați, rechizitoriul îl menționează de peste 370 de ori, iar procurorul general spune că metodele de finanțare s-au „rafinat”: criptomonede, rețele online, intermediari multipli. La toate acestea se adaugă o comisie de investigații americană care verifică legăturile lui Georgescu cu rușii și eventuale finanțări din Federația Rusă.
Dumnezeu, se pare, acceptă și plata în numerar.

Toate astea sunt publice, scrise negru pe alb în dosare penale, rechizitorii, stenograme și declarații. Și totuși, la fiecare ieșire din tribunal, Călin Georgescu le spune susținătorilor că „împreună cu Dumnezeu vom fi biruitori”, că „adevărul mântuiește, minciuna ucide” și, fără să clipească, se compară direct cu Iisus Hristos: e și el o victimă nevinovată, martir al sistemului.
Același om care susține cu nonșalanță că a mers la Sebastian Ghiță (și la alți 7-8 „similari”) tocmai ca să nu primească bani de la ei, și că întreaga lui campanie a costat zero lei. Ca și cum afișele, clipurile virale, transportul, materialele de propagandă și toată mașinăria s-au făcut din pix și voință divină.
Pe față, poza de sfânt: „Nu am bani, nu vreau faimă, nu accept donații, campanie curată, voluntariat pur.”
Pe la spate, exact ce arată dosarele: a alergat după finanțări, a cerut sume uriașe (milioane de dolari de la unul, un milion de euro de la altul), a primit sprijin repetat în numerar, limuzine plătite, rețele de promovare masivă pe TikTok și nu numai. Minciuna e sistematică și jignitoare în simplitatea ei.
Georgescu îi crede proști pe cei care îl urmează orbește. O dovedește fiecare declarație, fiecare explicație absurdă, fiecare minciună spusă ochi în ochi. Îi manipulează cu discurs mesianic, îi prostește cu promisiuni divine și, în același timp, îi disprețuiește profund pentru că știe că ei înghit orice, oricât de grosolană ar fi înșelătoria.
Iar ei? În fața tribunalului, îi aduc flori, îi cântă, îl aclamă ca pe un salvator.
Un om care predică smerenie și sărăcie apostolică, dar care a construit o campanie pe bani ascunși, relații dubioase și minciuni sfruntate. Și o masă de oameni care preferă basmul mântuitor în loc să vadă realitatea din dosare.

 

Sursa Solomon- Facebook 

 

luni, 30 martie 2026

8 milioane de americani în stradă

 Nu doar în Marea Britanie sunt presupuși fasciști, există și în SUA , Donald Trump a devenit el însuși o țintă din partea democraților și progresiștilor neo-marxiști. Unii manifestanți au defilat cu steagurile Iranului islamist și cel palestinian iar un musulman din Piladelphia  a dat foc drapelului american ca un gest de sfiadare al autorităților.

 


 Oricum comportamentul arogant și narcisist manifestat de Trump în ultimul timp este considerat scanalos și cel puțin ciudat chiar de către o parte din admiratorii săi republicani.


 

 

duminică, 29 martie 2026

Fasciști în Marea Britanie ?


 Televiziunea Antena 3 deschidea știrile după amiezii cu un titlu bizar ''Demonsrații uriașe în Mare Britanie împotriva fascismului''. 

Jurnalistul care a transmis știrea era un bărbat de culoare (neagră) cu nume romanesc.

  Dar cine ar putea fi fasciștii din UK și ce a făcut de fapt aceștia ?

 

A circulat intens în ultimul timp  pe facebook imagini cu titlul ''Afară din UK cu islamiștii și cei care  promovează legea islamică Sharia'' . Dacă nu ești mulțumit de faptul că orașul tău arată fix ca unul din Iran sau Pakistan cu un număr infinit de musulmance asiatice îmbrobodite cu vălul islamic pe străzi atunci ești etichetat ca fiind ''fascist''. 

La fel se întâmplă  și dacă ești împotriva promovării în public a mișcării LGBT , trans sau woke.  Dacă ești împotriva căsătoriilor homosexualilor ești etichetat de către ideologii corctitudinii politice deasemeni ca fiind fascist. Orice contravine docrinei liberale este etichetat ca fiind fascist . Iar Antena 3 susține la rânul ei această ideologie , jurnaliștii și absolvenții facultăților de  Studii politice  sunt cei mai indoctrinați cu această ideologie a corectitudinii politice. 

Cei care susțin aceste aberații sunt neomarxiștii precum se poate vedea chiar în prima imagine cu sigla unei organizații Socialiste britanice pe a cărie pancardă scrie Smash Fascism & Racism .

Fasciștii adevărați sunt cei care și-ai însuțit ideologia fascistă promovată de Hitler și Mussolini precum Zelea Codreanu cei  care promovează violența , asasinatele . Britanicii care nu iubesc musulmanii asiatici pot fi etichetați cel mult rasiști sau naționaliști, poate nu sună frumos nici așa, dar până la fascism mai este cale lungă.   

 

 

 

Încercare de a prelua controlul asupra Strâmtorii Ormuz | Jerusalem Dateline


 

vineri, 27 martie 2026

Călin Georgescu voia să închidă granițele și să instaureze dictatura în România: „Ne-am născut să stăm aici!”


 

Călin Georgescu, autodeclarat un adimirator al dictatorului Vladimir Putin, încă plănuiește instaurarea dictarurii crunte în România și a reafirmat acest lucru într-un interviu la Metropola TV, unde și-a reafirmat planul izonaționist extrem, pe modelul Coreei de Nord.

Prorusul Călin Georgescu, care visează la instaurarea dictaturii crunte în România și la scoaterea țării noastre din UE și NATO - l-a întrebat retoric pe moderatorul emisiunii Metropola „ce avantaj avem noi din faptul că suntem în Uniunea Europeană. Acesta a răspuns: „că putem călătorii” liber prin Europa”.

 

Călin Georgescu voia să închidă granițele și instaureze dictatura în România: „Ne-am născut să stam aici!”

Replica lui Georgescu, care a trăit 10 ani la Viena într-o vilă de lux, fără să muncească vreo zi, într-un cartier despre care presa din Austria susține că este „cuibul spionilor ruși” - a venit imediat: „Păi noi ne-am născut să stăm aici!”

 Ulterior, Georgescu a intrat într-un delir total al izolaționismului economic și geopolitic, pe modelul Rusiei sau Coreei de Nord, ridicat la rang de artă și spus pe un ton grav.

„România trebuie să fie o putere suverană și autosuficientă, altfel nu mai existăm. România nu poate să depindă de nimeni, altfel dispărem. Ce înseamnă o economie suverană? - toate resursele țării, toate bogățiile intră în proprietatea poporului român (adică naționalizare n.red), a declarat Călin Georgescu.

 

Călin Georgescu spune „DA” reinstaurării comunismului: „Naționalizăm tot!”

Întrebat dacă această „economie suverană” înseamnă naționalizare forțată, pe modelul Rusiei, Călin Georgescu a spus: „Bineînțeles! Da, v-am spus foarte clar! Naționalizarea, înseamnă ca toate resursele străinilor din România să intre în proprietatea statului român. Astăzi asistăm la destatalitatea țării și apropos de situația țării - la demilitarizarea țării. Trebuie să ne reîntoarcem la rădăcinilor strămoșilor, la esența culturii românești pe care am pierdut-o. Narativelor le dăm noi, nu alții!”.

Georgescu a continuat într-o paranoia totală în forma ei cea mai pură, aruncând acuzații halucinante, rostogolite de ani de zile de propaganda rusească la adresa Uniunii Europene și NATO prin retorică mincinoasă „străinii ne fură”, fiind convins că ziua de ieri, 25 martie 2026 este, de fapt, ziua de 6 decembrie 2024.

„Străinii (Uniunea Europeană și NATO n.red) ne-au păcălit cu aceste acorduri, parteneriate... toate erau un amalgam de măști ca să ascundă sclavia. Ei erau bogați și noi săraci. Or de astăzi începând, 6 decembrie 2024, pământul este al nostru, decizia noastră e a noastră și destinul nostru e al nostru și punct. Nu se mai poate spune ceva peste ce v-am spus eu acum”.

Citește și: Călin Georgescu reînvie nostalgia comunismului. Tiktok invadat de filme ce glorifică „Epoca de Aur”

Călin Georgescu e convins că în Europa va veni ”foametea”

Niciodată, nimic nu s-a adeverit ce a spus Călin Georgescu, ci din contră, însă asta nu l-a împiedicat vreodată să continue în acest sens delirant.

După ce a declarat, ferm convins, în 2024 ca dacă nu va fi el pus președinte - România va intra automat în război cu Rusia, că „oculta mondială globalist-soroșistă” va declanșa un război ca să-l împiedice pe Donald Trump să devină președinte, că petrolul nu va mai costa nimic și că apa va fi cea care se va vinde scump, acum prorusul mai aruncă o bombă pentru sectanții lui: În Europa va fi „foamete de alimente și energie”.

Citește și: Călin Georgescu, ode halucinante pentru Putin: "Rusia înseamnă lumină și suflet. UE este Mafia"

”Criza energetică va mătura Uniunea Europeană, 100% va fi foamete de alimente și foamete de energie. Nu au de unde. Nu este capabilă să mai gestioneze situația, pentru că Europa astăzi este într-o stare foarte jalnică, este la pământ. Gândiți-vă că Merz a fost în China. S-a întors să le spună germanilor că nu sunt destul de eficienți”, a mai susținut Georgescu.

Călin Georgescu: Dubaiul și Omanul nu vor mai exista

„Eu vă spun că Dubaiul, în doi-trei ani va fi o chestiune virtuală. Omanul e în aceeași situație. Hrană-apă-energie este piesa de rezistență și apa în mod special. 

 sursa : https://newsweek.ro/politica/calin-georgescu-voia-sa-inchida-granitele-si-instaureze-dictatura-in-romania-ne-am-nascut-sa-stam-aici?fbclid=IwY2xjawQyWgRleHRuA2FlbQIxMABicmlkETAzNnFHNTJIaGVrazlLVUlmc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHjhvGUFZ7tkGCotOAbtkCITXh_zPc9H479cpJ1j7qK2l9p-4pwpIv5So9pl0_aem_m1x3RKc-jG1i0zMqbATjfw

 

marți, 24 martie 2026

Statele Unite ale Europei

 

Progresiștii în frunte cu USR-iștii militează pentru creierea Statelor Unite ale Europei. Motivul, Europa ar fi mai puternică dacă toate țările membre UE s-ar uni într-un singur stat federal după model american. 

 Un astfel de stat federal ar avea unele avantaje economice dar și dejavantaje . Primul dezavantaj ar fi  pierderea identității naționale dar și a identității spirituale. 

Un stat european federal ar putea impune normele sale progresiste ideologia woke , trans și  LGBT  la fel ca în occident. S-ar putea impune mentalitatea materialistă occidentală , ateismul produs al neomarxismului care a cucerit cea mai mai parte a țărilor occientale ar putea câștiga teren și la noi  . Emigrația ar crea un mixt de etnii și rase , acești emigranți ar aduce cu ei religiile lor păgâne la fel cum se întâmplă în occident, și toate aceste lucruri vor fi consierate normale , corecte politic cum le consieră deja românii stabiliți în occident. 

    Dacă facem un sumar dejavantajele ar fi mai numeroae decât avantajele. Progresismul și naționalismul sunt două extreme de care am face bine să ne ferim. 

 

marți, 17 martie 2026

După pro legionari, pro comuniști , pro ruși unii au trecut la pro regim islamist iranian


 De la alegerile ratate in 2024 unii români dezvoltă simpatii bizare , au  început prin a fi fermecați de Călin Georgescu , mulți rămânând hipnotizați pe viață . Apoi s-a dezvotat simpatia pro legionară , pro Ion Antonescu ,apoi  cea neolegionară din același filon georgist plus Șoșoacă și AUR. Iar în ultimele luni s-a simțit o euforie ceaușistă și nostalgii comunste. 

Ca și cum sminteala nostalgiilor nu era suficientă odată cu apariția razboiului din Golf au apărut și românii iubitori de iraniei islamiști , una din ''perlele'' ce promovează intens islamismul iranian fiind cea care semnează ARIADNA .

 Aceasta are un cont pe facebook de creator digital unde crează ''opere'' ca imaginea de mai sus propagandă pură pro islamism extremist. Dacă poza de pe cont este reală este o fată de vreo 30 de ani, care habar nu are cum arată un stat dictatorial și susține în postările sale o dictatură islamică criminală.  Cum motivează simpatiile sale ?  Un video de pe youtube în care  un turist britanic a vizitat Iranul recent și i s-a părut că ''dracu nu e așa de negru cum se spune''. Și din păcate nu duce lipsă de susținători , zeci, dacă nu sute de comentarii entuziaste favorabile statului islamic Iran și desigur anti americane și anti israelieni care sunt agresori pentru că au atacat un stat suveran.  

Dacă aruncăm o privire atentă sunt cam aceiași călinopiteci semi-anafabeți cu nostalgii legionare, comuniste ,pro ruși și  antisemiți deci anti Israel . Și toate nebuniile astea de la Călin Georgescu se trag, el este cel care a infectat România cu ideile lui extremiste . Iar cum de prostime nu ducem lipsă sminteala prosperă și se diversifică după cum evoluează evenimantele în lume.

 

.  

 

sâmbătă, 14 martie 2026

Este Ilie Bolojan omul potrivit pentru funcția de premier în aceste vremuri ?


 Ilie Bolojan iubit de unii , urât de alții este o figură controversată pe scena politică românească. Pe de o parte face bine că încearcă să echilibreze bugetul țării după cheltuielile nesăbuite ale predecesorilor , pe de altă parte se comportă ca un om dur care nu îl intersează câtuși de puțin de soarta celor loviți de măsurile lui draconice. Una din domeniile lovite de măsurile de austeritate este cel al administrațiilor locale , primării, consilii județene unde intră și serviciile sociale. De bugetul lor depinde și spitalele și căminele de bătrâni unede există două categorii de beneficiari cei care au aparținători și cei fără aparținători. Seniorii care au aparținători plătesc o sumă stabilită de autorități care acoperă integral costurile stabilite de cămin. Vărstnicii care nu au aparținători și au un venit sub pensia medie netă plătesc 60% din pensie , restul până la costul total plătesc organele locale (primăria).

 

Aici intervine măsurile lui Bolojan plus ticăloșia conducerii căminelor care au găsit soluția pentru a se încara in deficit , dau afară vîrsticii care necesită ajutor de la stat și care culmea nu au locuință. Altfel spus primăriile în complicitate cu directorii de cămine au găsit soluția pentru deficit cer vîrsticilor să părăsească de urgență căminul pe motiv că statul nu-i mai poate ajuta și că oricum căminul se va desfința într-o bună zi .

 Cam așa arată față hidoasă a capitalismului sălbatic condus de Ilie Bolojan. Premierul nu a cerut desfințarea căminelor dar a tăiat din finațarea primăriilor care susțin financioar căminele. Premierul le-a sugerat să reducă din personal , dar șefii au găsit o soluție ''mai bună'', să-i dea afară pe bătrâni , bolnavi și să rămână ei cu o parte din beneficiari care nu necesită ajutor de la stat. 

 Asta este de fapt un abuz care încalcă legile și constituția dar pe cine interesează asta ?  reducerile de cheltuieli nasc abuzuri din partea șefilor de instituții doar că pe  Bolojan asta nu-l mai intersează, dumnealui este interesat doar de buget, asta înseamnă o notă proastă pentru premierul Bolojan care vede numai cifre în rest nu-l mai intresează nimic !

 

..   

marți, 10 martie 2026

Regimul islamist și crimele sale


 
„Pentru cei care îl jelesc pe „upâriul” (furuncul) Ayatollah:
Prăbușirea regimului din Iran a început în ziua când un tată a fost spânzurat în public de o macara , sub privirile unei fetițe. În ultimele clipe a zâmbit — un gest de sfidare, ca să arate că nu se teme de moarte și că nu recunoaște verdictul tribunalului. Iar zâmbetul era și un semn pentru cei apropiați din mulțime: rămânea calm.
Cine nu își amintește această scenă — și sutele de scene asemănătoare care au zguduit conștiința lumii?
Într-un loc unde femeilor li se taie părul pentru că nu poartă burka, unde sunt scoase în public goale, umilite și bătute până ajung să moară în spitale, în agonie.
O cultură și un sistem de „valori” care tratează femeile și copiii cu asemenea cruzime și îi exploatează nu pot supraviețui la nesfârșit.''  Evenimantul menționat s-a produs în timpul ayatolahhului eliminat recent de armata Israeleană. 

sursa :  Yari Piters 

 Teoretic așa este , ne amintim  ce a fost în România în decembrie 1989 când la ordinul lui Ceaușescu forțele de represiune au tras în oameni ucignd sute . Reacția populației a fost una promptă în unele orașe zeci de mii, în București mai mult de atât, au ieșit în stradă și au cerut demisia dictatorului, asta a determinat ca în final armata să cedeze schimbând tabăra.

În Iran situația e mult mai complicată , societatea este divizată peste 90% din populație este de religie musulmană, majoritatea  șiiți , ceilați declarânduse suniți și sub 1% creștini. Musulmanii se împart în fanatici religioși  care susțin frenetic statul islamic și moderați ,unii  nepracticanți care nu acceptă dictatura.

După ce inițial preșeintele Trump era optimism că va reuși să schimbe regimul islamist cu unul democratic, acum dă semne că cedează și lasă totul în mâna poporului iranian. Puterea în Iran rămâne în mâna islamiștilor care încă pot zdrobi orice revoltă pașnică , numai o rebeliune militară poate schimba regimul în Iran. Dacă insurecția nu se produce Israelul a pierdut lupta , Iranul va merge înainte cu programul nuclear iar poporul iranian vă rămâne captiv într-o dictatură malefică islamistă. 

 

  

joi, 5 martie 2026

Nicolae Ceaușescu versus Nicușor Dan

 

Mulți români nostalgici postează pe facebook imagini și comentarii entuziaste la adresa lui Nicolae Ceaușescu care a vizitat SUA de 3 ori invitat de președinții Nixon (dec. 1973) , Ford (iunie 1975) și Carter (aprilie1978)  unde a fost primit cu mult fast în timp ce actualul președinte Nicușor Dan este ignorat aparent de americani și nu numai. 

 

      Vizitele lui N. Ceaușescu au avut loc după invazia trupelor statelor  Tratatului de la Varșovia în Cehoslavacia în 1968 la care România nu a participat, mai mult de atât, Ceașescu a organizat o manifestație uriașă în București în Piața Palatului în care a condamnat această acțiune inițiată de URSS . În urma acestor evenimente în occient s-a creat un sentiment de simpartie entuziastă față de Ceaușescu privit dintr-o dată ca un dizident al blocului comunist care se opunea Moscovei.  Pe acest fond de simpatie între 1970 și 1980 a existat o relație de deschidere relativă prietenie între statul Român și țările occidentale.

Unii conaționali  mai naivi, mai ''slabi de cerbice'' cu înclinații spre venerarea liderilor naționaliști au fost tentați să creadă că Ceaușescu era un ''superman'' venerat de întreaga planetă ! Realitatea a fos cu totul alta.  

Fuga generalului Pacepa în occident  a schimbat radical situația

Generalul Ion Mihai Pacepa a fost șef adj. al SIE și consilier personal a lui N. Ceaușescu profitând de o vizită planificată în R. F. Germană s-a deplasat la ambasada SUA unde a cerut azil politic în luna iulie 1978 . Ajuns în SUA, Pacepa a devoalat secretele lui N. Ceaușescu, abuzuri, asasinate la comandă, corupție, ulterior a scris și o carte ''Orizonturi Roșii'' care conținea inclusiv detalii din acele informații divulgate către autoritățile americane respectiv CIA . 

Între vizitele din SUA , Franța, Marea Britanie  etc. Nicolae  Ceaușescu emitea ordine Securității pentru  asasinarea a diverse persoane din țară sau străinătate precum redactori și colaboratori la Radio Europa Liberă post finanțat de guvernul american situat la Munchen, angajânu-se inclusiv asasini plătiți din străinătate. 

După ce politicienii occidentali au aflat acele secrete care erau bine ascunse de Ceaușescu reputația lui Ceaușescu s-a probușit . Astfel între toamna lui 1978 și până la Revoluția din 1989  Ceaușescu nu a mai fost invitat în SUA și în general relațiile cu occientul sau răcit dramatic. 

În privința lui Nicușor Dan preșidenția lui este mult dimunuată în putere în comparație cu cea a lui Nicolae Ceaușescu care cumula două funcții pe lângă cea de președinte de stat (funcție inventată de el) era și secretar general al PCR  partidul unic atotputetnic .

 Asta nu înseamnă că în decmocrație nu poți să fi un președinte mai energic sau dimpotrivă unul ''soft'' precum Nicușor Dan.

  

 .

luni, 2 martie 2026

Senatorul Marco Rubio a susținut un discurs prin care solicita reflecția asupra rolului fundamental al valorilor creștine în modelarea civilizației

 


Senatorul Marco Rubio a susținut un discurs prin care solicita reflecția asupra rolului fundamental al valorilor creștine în modelarea civilizației, în special în cadrul tradiției occidentale.
La participarea sa la Conferința de Securitate de la München, el a avertizat despre ceea ce a descris ca fiind o „civilizație în descompunere” și a îndemnat ca familia și credința să își recapete rolul primorial. El a susținut că creștinismul a fost un element cheie în identitatea istorică atât a Statelor Unite, cât și a Europei și a afirmat că această moștenire trebuie protejată în fața tendințelor care urmăresc să diminueze importanța acestuia.
El a subliniat că, deși Statele Unite au aproximativ 250 de ani ca națiune, bazele sale vin de mult timp înainte, înrădăcinate în credințele și tradițiile creștine moștenite din Europa, evidențiind astfel legătura istorică dintre cele două continente.
De asemenea, el a subliniat că credința nu trebuie privită doar ca ceva personal, ci ca un sprijin esențial al societății care merită recunoaștere și apărare în spațiul public. Fraza „civilizație în descompunere” rezumă avertismentul său privind pericolul abandonării fundațiilor morale și spirituale care, potrivit acestuia, au susținut libertatea și stabilitatea Occidentului.
 

duminică, 1 martie 2026

Comisia Europeană a publicat la 26 februarie 2026 documentul strategic „Agenda ProtectEU”



Comisia Europeană a publicat la 26 februarie 2026 documentul strategic „Agenda ProtectEU”, un plan de prevenire și combatere a terorismului care redefinește în mod semnificativ noțiunea de risc la adresa securității. Dincolo de combaterea terorismului jihadist, considerat în continuare cea mai letală amenințare, documentul introduce în categoria motivațiilor periculoase respingerea valorilor democratice europene, ideologiile antisistem, nihilismul politic, misoginismul și ura anti-LGBTQ+. Noua abordare mută accentul de la sancționarea actelor violente la monitorizarea „narațiunilor destabilizatoare” și a radicalizării cu prag scăzut, deschizând o dezbatere majoră privind libertatea de exprimare, proporționalitatea măsurilor și riscul transformării opoziției ideologice într-o problemă de securitate.

Documentul strategic intitulat „Agenda ProtectEU”, publicat la 26 februarie 2026, nu este doar un plan de securitate, ci marchează o redefinire filosofică și juridică a conceptului de „inamic al statului”. Sub pretextul adaptării la „amenințările în continuă evoluție”, Executivul european propune o extindere a definiției amenințărilor teroriste care nu mai vizează exclusiv faptele violente, ci include și criticile antisistem, „dezinformarea”, precum și formele catalogate drept „misoginism” sau „ură anti-LGBTQ+”.

„Deși terorismul jihadist rămâne cea mai proeminentă și mai letală amenințare teroristă, teroriștii și extremiștii violenți sunt animați de o gamă tot mai largă de motivații, care nu sunt întotdeauna asociate unei ideologii specifice, inclusiv respingerea valorilor democratice europene, antisemitismul sau ura anti-musulmană.

Alte motivații includ ura anti-LGBTQ+, misoginismul, rasismul, ideologiile antisistem, nihilismul și «acceleraționismul», un ansamblu de ideologii care susțin că starea actuală a societății este iremediabil compromisă și necesită distrugerea «sistemului» și un «nou început».”

se arata in documentul publicat de UE

Comisia subliniază că radicalizarea are acum un „prag scăzut” și că agențiile de securitate trebuie să fie capabile să intervină în ceea ce numește „ecosistemul de narațiuni destabilizatoare care subminează coeziunea socială prin dezinformare.” Această abordare transferă responsabilitatea de la pedepsirea instigării directe la violență către pedepsirea discursului care „subminează coeziunea”. Este o logică periculoasă, care oferă autorităților un cec în alb pentru a cenzura orice opinie nepopulară sau orice critică dură la adresa guvernanței europene, sub pretextul că aceasta ar putea, teoretic, să servească drept teren fertil pentru viitori actori izolați.

Un alt aspect al Agendei ProtectEU este transformarea sectorului civil într-o rețea de supraveghere difuză. Agenda propune astfel o abordare de tip „întreaga societate”, în care educatorii, medicii și asistenții sociali sunt instruiți să detecteze semnele timpurii ale radicalizării. Printre acești indicatori, documentul menționează „sentimentele de alienare față de instituțiile statului și ideologiile anti-sistem”, care trebuie raportate pentru a permite o „intervenție timpurie”. În practică, aceasta înseamnă că un elev care își exprimă neîncrederea în instituțiile europene sau un cetățean care adoptă o poziție suveranistă radicală ar putea intra automat în baza de date a „potențialilor radicali”. Se creează astfel un climat de suspiciune generalizată, în care loialitatea față de „valorile europene” devine un test de cetățenie obligatoriu, monitorizat prin algoritmi și AI.

Supraveghere tehnologică și anticiparea „narațiunilor destabilizatoare”

 CONCLUZIE 

Tema cu ideologiile antisitem este una reală internetul a produs în România o mișcare în care a fost angrenat un segment important al populației pentru pentru promovarea naționalismului extremist și implicit susținerea lui Călin Georgescu și partidului AUR. În astfel de coniții orice stat responsabil ia măsuri pentru a încerca să controleze situația, având în vedere că în România a mai a mai existat o situație asemănătoare în perioada interbelică prin Mișcarea Legionară  care a creat mari probleme la vremea reectivă. 

Pe de altă parte conceptul de valori europene care includ  emigrația și apărarea drepturilor  LGBT  se bat cap în cap cu valorile naționale. Astfel de pseudo valori ar trebui respinse de statele Europene inclusiv de România...deși  puțin probabil ca vreun reprezentat al statului român să întrăznească să se opună unor asemenea non-valori  și aici suntem din nou între două extreme cea naționalistă versus cea progresistă care acceptă tot ce vine de la Bruxel.

 ''Cercetați dar toate lucrurile și păstrați ce este bun.''

...