Tribunalul Bihor a decis să ridice toate sechestrele puse de procurori pe banii și bunurile lui Viorel Pașca,

 

14-08-2026

Lovitură pentru DIICOT în dosarul așezămintelor de la Dumbrava. Tribunalul Bihor a decis astăzi, 14 august, să ridice toate sechestrele puse de procurori pe banii și bunurile lui Viorel Pașca, ale membrilor familiei sale și ale Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă.

Hotărârea este definitivă și vine după mai multe contestații depuse de cei vizați de măsurile asigurătorii. Instanța a anulat ordonanțele DIICOT din 1, 3 și 9 iulie și a dispus restituirea tuturor bunurilor și sumelor asupra cărora fusese pus sechestru.

Decizia îi privește pe Viorel Pașca Teodor, Florica Pașca, Viorel Emanuel Pașca, Daniel Sabin Pașca, Estera Anca Pașca, Abel Timotei Pașca și Ioana Viorica Pașca. Este vizată și Asociația Dumbrava DPG, adică „Dumnezeu Poartă de Grijă”.

Tribunalul Bihor a admis, de asemenea, contestațiile lui Florin Păcurar și ale Lidiei Rodica Păcurar. În cazul celor doi, judecătorii au anulat procesele-verbale întocmite de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Oradea pe 23 iulie și au ridicat sechestrul pus pe un imobil care le aparține.

În total, măsurile DIICOT au vizat sume și bunuri importante.

Este vorba despre peste 13 milioane de lei, bani pe care procurorii îi leagă de activitatea familiei Pașca și care ar fi fost încasați în perioada ianuarie 2020 – toamna anului trecut. Au fost puse sub sechestru și sumele găsite în casa lui Viorel Pașca în timpul perchezițiilor din 30 iunie.

Pe lista bunurilor indisponibilizate s-au aflat conturi bancare, casele în care erau găzduite persoane vulnerabile și mașinile folosite pentru transportul acestora.

Procurorii au calculat și daune morale de 4,6 milioane de euro. Suma are la bază un calcul de 50.000 de euro pentru fiecare dintre cele 128 de persoane considerate victime în acest dosar.

Avocatul Răzvan Doseanu, care îi reprezintă pe Viorel Pașca, pe soția acestuia, pe cei trei fii și pe colaboratoarea familiei, Delia Păcală, a anunțat decizia Tribunalului Bihor.

Societatea de avocați DOSEANU&ASOCIAȚII susține că instanța a dispus ridicarea tuturor sechestrelor instituite de DIICOT în acest dosar.

Răzvan Doseanu a transmis și un mesaj în care spune că respectă DIICOT și că, de-a lungul carierei sale, a cunoscut mulți procurori ai instituției pe care îi consideră excepționali din punct de vedere profesional.

„Arat încă o data ca respect DIICOT si ca am cunoscut de-a lungul activității mele ca avocat o mulțime de procurori DIICOT excepționali din punct de vedere profesional”, a scris avocatul.

La rândul său, Viorel Pașca a spus că, după ce va intra din nou în posesia banilor și bunurilor, vrea să folosească banii restituiți pentru plata salariilor restante ale colaboratorilor. El a mai spus că intenționează să termine bucătăria a cărei construcție a început înainte de descinderile DIICOT.

Decizia de astăzi este un nou episod important în dosarul care a început pe 30 iunie, când procurorii DIICOT și sute de polițiști au făcut 27 de percheziții la așezămintele lui Viorel Pașca și la locuințele fiilor săi.

Anchetatorii îi cercetează pe Viorel Pașca, pe soția sa, pe cei trei fii și pe Delia Păcală pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în legătură cu modul în care au fost găzduite și îngrijite persoane vulnerabile.

După descinderi, Viorel Pașca, soția sa, fiii și Delia Păcală au fost reținuți. Procurorii au cerut apoi arestarea lor preventivă.

Tribunalul București a respins însă cererea de arestare și a decis ca aceștia să fie cercetați sub control judiciar. Ulterior, Curtea de Apel București a anulat și această măsură. Astfel, Viorel Pașca, membrii familiei sale și Delia Păcală sunt cercetați în libertate, fără nicio măsură preventivă.

În motivarea unei decizii anterioare, Curtea de Apel București a apreciat că DIICOT nu are probe suficiente și clare cu privire la acuzațiile legate de așezămintele de la Dumbrava. Instanța a arătat și că, pentru unele dintre persoanele găzduite acolo, alternativa ar fi fost revenirea în stradă.

Ancheta DIICOT a avut efecte asupra tuturor celor care locuiau în aceste așezăminte.

În urma operațiunii din 30 iunie, 409 persoane vulnerabile au fost evacuate din casele familiei Pașca. Acestea au fost relocate în centre sociale și unități medicale din 20 de județe.

Tribunalul Bihor a analizat acum strict măsurile asigurătorii. Instanța nu s-a pronunțat prin această hotărâre asupra vinovăției sau nevinovăției celor cercetați. Judecătorii au decis însă că sechestrele și celelalte măsuri asigurătorii contestate trebuie ridicate.

Procesul privind aceste măsuri a avut patru termene și trei amânări. La final, Tribunalul Bihor a admis toate contestațiile și a stabilit că măsurile trebuie desființate.

Hotărârea este definitivă.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului, potrivit soluției pronunțate astăzi de Tribunalul Bihor.

 

 Sursa Observatorul Bihorean

 

 

.. 

UȘI ÎNCHISE LA BRUXELLES! De ce nu va intra UCRAINA în NATO?

 

Dumitru Mazilu - Din slujba regimului, la dizidenţă

 Dumitru Mazilu a fost diplomat , profesor universitar și vicepreședinte al CFSN  La un moment dat a intrat în conflict cu Ion Iliescu dorind să-i ia locul în CFSN,  acesta însă a  reacționat rapid divulgând presei că Mazilu a fost cu ani în urmă director la școala de ofițeri de Securitate  . Ulterior Mazilu s-a distațat de PCR devenind un dizident feroce. 

 

Din sluba regimului, la dizidenţă

Dumitru Mazilu povesteşte despre sine: ”m-am născut în 1934 în familia unui mecanic de locomotivă. Cînd am început să înţeleg problemele politice şi sociale, în Ţară se promovau ideile socialiste de eliminare a inegalităţii sociale şi exploatării celor mulţi de către cei puţini. Este de datoria mea să vă spun că le-am împărtăşit şi promovat în domeniul dreptului. M-am bucurat de încredere din partea regimului, cu toate că am fost deseori judecat sever pentru apucături burgheze, ca urmare a insistenţei cu care studiam, parcurgînd în timp record toate treptele pregătirii juridice, inclusiv doctoratul, luat la Cluj în 1964. Ca urmare a acestei încrederi, am primit şi îndeplinit funcţii ca aceea de Profesor la cursurile post-universitare, la Academia de studii Social-Politice (”Ştefan Gheorghiu” – n.n.) şi la Şcoala No.1 a Ministerului de Interne, iar cînd aceasta a fost ridicată la rangul de Institut de învăţămînt juridic superior, în 1965- deci, acum 28 de ani- mi s-a încredinţat funcţia de director (e vorba de Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa – n.n.). Am deţinut-o 11 luni, fiind eliberat ca urmare a lipsei mele de experienţă practică. În locul meu a fost numit un director din minister (locul i-a fost luat de Iulian Vlad, viitorul şef al Securităţii – n.n.). Socotesc de datoria mea să vă spun că nu m-am bucurat atunci, ba dimpotrivă, am fost destul de deprimat.

În acelaşi an, am fost numit preşedintele unei subcomisii care cerceta ilegalităţile comise în timpul lui Gheorghiu-Dej. Era constituită pe lîngă CC, în acest sediu (e vorba de comisia care a pregătit Plenara din aprilie 1964, prin care a fost debarcat de la putere Alexndru Drăghici, fostul ministru de interne din vremea lui Dej şi principalul rival al lui Ceauşescu – n.n.). Apoi, am fost numit director ştiinţific al Institutului de ştiinţe politice, în care am întîmpinat mari dificultăţi pentru că am refuzat să prezint gîndirea soţiei lui Mao-Tze-Dun şi am prezentat-o pe cea a lui Den-Siao-Ping.

În ianuarie 1975 am fost încadrat consilier diplomatic în MAE, funcţie ce o deţin şi acum, ca urmare a repunerii mele în drepturi, prin Hotărîrea Tribunalului Municipal Bucureşti, la 12 februarie a.c. În anii ’83 -’84, în condiţiile de frig şi foame la care eram supuşi, văzîndu-mi mama stingîndu-se şi copilul făcîndu-şi lecţiile cu mănuşi în mînă, m-am hotărît să aduc la cunoştinţa Naţiunilor Unite suferinţele noastre. În 1985, am fost ales Raportor Special pentru drepturile omului şi Tineretului. La 4 mai 1985 am încheiat prima versiune a raportului, în care prezentam adevărul cu privire la situaţia de la noi. A doua zi, urma să mă deplasez la Geneva să prezint acest text. La două ore după ce i-am spus colegului de birou cum prezint situaţia din ţară, mi s-a suspendat viza şi mi s-au întrerupt toate legăturile cu ONU. Prin telegramă la ONU, s-a anunţat că sunt bolnav de inimă şi nu mă mai pot deplasa. După protestele Organizaţiei, care a aflat că n-am nimic la inimă, am suferit trei grave colapsuri cardiace, fiind internat în spital la reanimare, pînă la pensionarea mea forţată în 1987.

Între timp, am fost pus sub arest la domiciliu, locuinţa fiindu-mi supravegheată de circa 20 de poliţişti. Totuşi, am definitivat şi trimis raportul la ONU, în condiţii dramatice. La 1 septembrie 1988, ONU a trimis cazul meu la Curtea Internaţională de Justiţie, care, după un an şi ceva a emis Decizia 81, prin care cerea Guvernului român să mă elibereze”.

Brucan a şters ”Aşa să ne ajute Dumnezeu” de la finalul Proclamaţei Revoluţiei

Depoziţia lui Dumitru Mazilu continuă apoi, răsounzîndu-şi întrebării pe care şi-o pune singur: ”Ce am făcut în timpul desfăşurării Revoluţiei?” Şi arată în continuare: ”La 17 Decembrie 1989, cînd am aflat de la Vocea Americii că Timişoara s-a ridicat, am fost sigur că revoluţia va învinge. M-am gîndit că este necesar un Document major, care să sintetizeze schimbările ce se impuneau. În acest scop, am studiat din nou Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite şi opiniile lui Thomas Jefferson, despre democraţie şi libertate. Am cercetat Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, adoptată de Revoluţia Franceză, precum şi însemnările mele privitoare la celelalte revoluţii din Estul Europei. Aşa a apărut Proclamaţia Revoluţiei Române. La 20 Decembrie era gata. În 10 puncte erau proiectate schimbările structurale ce erau necesare. Primii care au văzut-o au fost soţia şi copilul. Erau entuziaşti.

La 21 Decembrie s-a ridicat Capitala. Copilul meu de 16 ani a fost permanent în toate punctele fierbinţi şi mă ţinea la curent. Eu nu mă puteam mişca. Arestul meu devenise şi mai dur. Între orele 21,00 şi 1,00 noaptea, n-am mai ştiut ce se întîmplă cu Daniel. Ne gîndeam că şi-a pierdut viaţa. Locuind pe str. Praporgescu, auzeam vuietul mulţimii, inclusiv vocile lui Dumitru Dincă şi Dan Iosif. Eram îngroziţi, cînd mitralierele răpăiau din nou. La 1,00 noaptea, copilul a venit. Ne-am întins în pat. Dar la 1,35, un grup de 25 de poliţişti au blocat strada şi toate uşile apartamentelor din clădire. Cînd au început să lovească uşa de la intrare, eu m-am dus în camera copilului. Soţia mea însă, mai lucidă decît mine, a luat Proclamaţia de pe măsuţa de lucru şi a aruncat-o în spatele frigiderului. Aşa a fost salvată. Fiind lovit cu sălbăticie cu patul pistolului mitralieră de către unul din cei ce invadaseră locuinţa, mi-am pierdut cunoştinţa. După circa şapte ore, am fost depuşi în arestul poliţiei de la Alexandria. În jurul orelor 14,00 la 22 decembrie, ni s-a spus că ne mută în alt penetenciar. Ni s-au dat nişte haine, deoarece noi eram numai în pijamale, iar soţia în cămaşă de noapte, aşa cum am fost arestaţi. Ne-au condus în două Dacii albe. Soţia şi copilul în prima, eu în a doua. Cam pe la orele 17. 00, ne-au readus la locuinţa noastră din str. General Praporgescu. Mulţimea de pe stradă plîngea şi ne îmbrăţişa.

Un grup ne-a condus, apoi, la Sediul fostului CC (eu şi copilul, care cu o zi înainte fusese în toate punctele fierbinţi ale Revoluţiei, în Capitală). În drum spre sediu, am constatat că aproape toată lumea ştia despre noi. În jurul orelor 17,30 mi s-a dat cuvîntul la Balconul fostului CC. Am propus mulţimii să ne organizăm, pentru ca schimbarea să aibă loc în ordine. Apoi am citit Proclamaţia în cele zece puncte. Mulţimea a aclamat, manifestîndu-şi acordul. Oamenii şi-au delegat reprezentanţii în sediul fostului CC. Am discutat din nou cele 10 puncte ale Proclamaţiei. Toţi cei prezenţi le-au susţinut. Singura obiecţie era luna aprilie, pentru alegeri. Ei au cerut să se programeze mai devreme. Apoi am propus ca ţara să se numească România, fără nici un  adjectiv. Am propus ca formula de adresare să fie Domnule. Totodată am propus ca stema să fie eliminată din steagul ţării, aşa cum au cerut mulţimile răsculate. Toate cele trei propuneri au fost aprobate, fără nici o obiecţie.

După discutarea textului Proclamaţiei, l-am întîlnit pe domnul Ion Iliescu, care mi-a spus că ar fi bine ca acest text să fie văzut şi de dl. Silviu Brucan. Dînsul l-a văzut şi a făcut 3 modificări. În loc de Forum Civic a înscris Frontul Salvării Naţionale. La punctul 5, care stipula, înapoierea pămîntului ţăranilor, a înscris încurajarea micii producţii ţărăneşti şi a tăiat formularea iniţială.

 A adăugat însă un text care lipsea: oprirea distrugerii satelor. A adăugat la capitolul privind politica externă respectarea angajamentelor internaţionale ale României, în primul rînd cele privitoare la Tratatul de la Varşovia. De asemenea, a şters cuvintele finale: Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Toată lumea cerea ca Proclamaţia să fie prezentată la Televiziune. Între timp începuse canonada… Eu am ajuns la Televiziune cu maşina D-lui Lupoi, împreună cu alţi doi tineri. Acolo erau Ion Iliescu, Brucan şi alte vreo 25-30 de persoane. Textul a fost considerat potrivit de toată lumea. Dl. Iliescu a propus şi a formulat modalităţile concrete de punere în aplicare a celor 10 puncte. În esenţă, era trei capitole: dizolvarea tuturor structurilor de putere existente; administraţia centrală şi locală se menţine pînă la alegeri; completarea Consiliului FSN şi alegerea unor organe provizorii locale. Propunerile D-lui Iliescu au fost acceptate fără obiecţii de către cei prezenţi. În jurul orelor 22,30, Proclamaţia a fost prezentată la TV de către Dl. Ion Iliescu.

În Televiziune se trăgea din toate părţile. Primeam informaţii şi din alte zone fierbinţi ale Capitalei: Sediul CC, Radiodifuziune etc. Telefonul guvernamental suna continuu. În jurul orelor 24,00 ne-am consultat şi am ajuns la concluzia că cei doi comandanţi: Generalul Guşe şi Iulian Vlad ar trebui să vină la Televiziune, să ceară unităţilor să se alăture Revoluţiei. Eu le-am transmis hotărîrea aceasta. Pe la 1,00 textele erau gata, dar era periculos să vină de la CC la Televiziune Atunci am vorbit la Radio, o echipă s-a deplasat la CC şi i-a înregistrat. Apelurile lor au fost date şi la radio şi la televiziune, fără imagine. Între timp, Generalul Artisotel Stamatoiu (şeful Centralei de Informaţii Externe – n.n.) a transmis un apel prin care cerea, din propie iniţiativă, ca aparatul din subordinea sa să treacă de partea revoluţiei.

În dimineaţa zilei de 23 decembrie, focul se intensificase. S-a făcut propunerea să ne deplasăm într-o unitate militară. Iliescu şi Brucan au plecat cu primul TAB. Eu cu cîţiva tineri, cu al doilea”. De remarcat: Dumitru Mazilu nu mai spune nimic în această declaraţie de presupusa ”vizită” a lui Ion Iliescu şi a celorlalţi lideri ai ”Frontului” la Ambasada Sovietică. Spune doar că ”am venit la sediul fostului CC. Situaţia era încordată. A apărut ideia să se ceară sprijin sovietic. M-am opus. Generalul Guşe m-a susţinut. Tinerii au fost de acord. Toţi eram de părere că în cazul în care vor veni, s-ar putea să uite să mai plece 45 de ani.

Evenimentele s-au precipitat apoi. În cele din urmă, Dumitru Mazilu a părăsit şi el sediul Comitetului Central, unde lucrurile o luau razna. După cum spune Dan Iosif, crud, dar oarecum exact, despre ceea ce se întîmpla în sediul fostului CC, ”din revoluţia asta superbă am făcut o latrină, fiecare vrea să fie mai important; au început să se facă guverne, la fiecare etaj şi colţ, în total circa 14 guverne”.

În acest context, ”polul” adevăratei puteri se mutase la sediul MApN, unde mai degrabă luat pe sus, a ajuns şi Dumitru Mazilu. Acolo, de fapt – şi nu în sediul Comitetului Central – avea să se umple curînd ”vidul de putere”. 

 

Pe data de 12 ianuarie 1990 are loc un eveniment extrem de important, care îl aduce în prim-plan pe Dumitru Mazilu.

La nici trei săptămâni de la executarea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, în România era organizat primul miting împotriva noii Puteri.

Cetățenii ieșiți în stradă cereau pedepsirea vinovaților pentru crimele de la Revoluție. În fața mulțimii, Petre Roman, Gelul Voican Voiculescu și Ion Iliescu au încercat să calmeze spiritele.

 A fost momentul în care a intrat în scenă Dumitru Mazilu. Prim-vicepreședintele CFSN a urcat pe un tanc și a strigat: ”Îl vreți pe Iliescu jos? Atunci jos Iliescu!” și ”Moarte securiștilor!”

 Iliescu nu avea să cadă în schimb, zilele lui Mazilu alături de noua putere erau numărate. La o zi după gestul său, ziarul ”România liberă” publica informații din biografia sa care l-au discreditat în opinia publică. El și-a dat demisia din CFSN în 26 ianuarie 1990.

Retras din viața publică, și-a continuat războiul cu Ion Iliescu și noua clasă politică. În 1991 a scos o carte cu titlul ,”Revoluția furată. Memoriu pentru țara mea”, în care scria că Ion Iliescu a furat Revoluția Română.

Dat fiind rolul său în apărarea Drepturilor Omului în anii dictaturii comuniste din România, Mazilu a fost nominalizat, în 2003, la Premiul Nobel pentru Pace de către Academia Diplomatică Internațională.

 

 

.. 

Cine se agață de Nicușor Dan. LOVITURA DE PALAT ÎN PSD. Cine pe cine vrea să debarce

 

A fost revoluție sau lovitură de stat în 1989 ?

Unii vor să cunoască adevărul alții vor să își impună crezul  lor 

 
La 36 de ani de la revoluția din decembrie 1989 mai  sunt unii români care se întreabă dacă atunci a fost revoluție sau lovitură de stat. Pentru mulți din cei care au trăit acele evenimente ca oameni maturi nu există nici un dubiu a fost revoluție care a pus capăt unei dictaturi . 

Pentru cei care sunt atașați de comunism fie că au trăit în acel regim și s-a lipit beton comunismul de ei fie că au fost educați în familie să creadă că Ceaușescu a fost un lider grozav vor susține că în 1989  a fost o lovitură de stat. 

Un singur exemplu de răspuns la întrebarea de mai sus luat de pe facebook: 

''În 1989 a fost o lovitură de stat dată de Ion Iliescu cu trădătorii din securitate și armată''. (asta cred mulți ''suveraniști'')

 Afirmația împărtășită de mulți creduli din categoria de mai sus rupți total de realtate cu o inteligență mult sub medie. 

În primul rând că revoluția a început în 15 decembrie 1989 la Timișoara care după mai multe zile de proteste masive la care forțele de represiune au intervenit trăgând în manifestanți la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, rezultând morți și răniți în final armata s-a retras și Timișooara a fost declarat ''Primul oraș din România liber de comunism'' în 20 decembrie.

Tot în 20 decembrie au început mișcări de protest similare în Lugoj, apoi a urmat Arad, Sibiu, Cluj, Tg Mureș, București  și multe altele. 

Ion Iliescu a intrat '' în scenă'' de abia în 22 decembrie la TVR fiind invitat să ia cuvântul de Teodor Brateș (redactor șef)  el pe loc a venit cu un plan de organizare și formare al Frontului de Salvare Națională. Iliescu era conoscut ca fost ministru al tineretului căzut apoi în dizgrație după ce s-a opus cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.

Cei care merg pe teoria cu lovitura de stat argumentează că ofițeri superiori din armată precum generalul Stănculescu s-a alăturat lui Iliescu și l-au ajutat în acest fel să pună mâna pe putere. Este adevărat că Iliescu se cunoștea cu gen. Stânculescu de mai mult timp și probabil au colaborat în acea perioadă dar asta nu justifică teoria loviturii de stat. 

Armata în prima fază a fost docilă dictatorului o parte din generalii, ofițerii din armată au dat ordin să se tragă în demonstranți în Timișoara , București etc. dar când au văzut că crește numărul demonstranților tot mai mulți ofițeri au refuzat să dea ordinele criminale. Unii ofițeri aduși cu trupele din județele limitrofe au declatat ulterior că doar o parte din militari au tras în oameni, o parte importantă au refuzat , aceiași ofițeri au mărturisit că dacă toții ofițerii ar fi dat ordin de tragere ar fi fost zeci de mii de morți și probabil revolta din Timișoara era înăbușită în sânge (așa cum visa Ceaușescu)

Dar militarii nu au riscat să facă așa ceva pentru că li s-a părut inuman ar fi fost o crimă în masă. 

Oricum mulți militari erau deja vinovați pentru ordinele date anterior dar puțini au fost condamnați. 

Extremiștii suveraniști (pro comuniști) pretind că militarii care s-au alăturat revoluției au fost trădători , dar au trădat ce ? Pe Ceaușescu probabil, dar asta nu poate fi considerată trădare din moment ce ei au jurat să serveasca patria și nu pe Ceaușescu ! 

Numai diviziile SS ale Germaniei naziste jurau să îl slujească până la moarte pe Furer Hitler , în România nu exista așa ceva. 

În ce privește Securitatea ei l-au slujit pe Ceaușescu până la moartea lui, unii chiar și după...chiar dacă generalul Vlad a mimat o predare după 22 decembrie 89.

Ion Iliescu nu ia luat locul lui Nicolae Ceaușeșescu în 1989 cum cred unii , atunci s-a constituit Frontul Salvării Naționale la care au fost invitați să facă parte toți dizidenții politici care au avut de suferit în timpul dictaturii comuniste precum Doina Cornea, Mircea Dinescu etc.

 A existat totuși un bord de conducere CFSN care luau deciziile importante printre aceștia Ion Iliescu (președinte), Dumitru Mazilu (vicepreședinte) , Petre Roman, Cazimir Ionescu , Károly Király , Dan Marțian,  Silviu Brucan, Ion Caramitru, Vasile Neacșa, Bogdan Teodoriu, Gheorghe Manole și Neculae Radu.

Loviturile de stat de obicei înlocuiesc o dictatură cu alta, în România a urmat la scurt timp alegeri libere.  

 

Primele alegeri libere  

În 1990 au fost primele alegeri libere după o jumătate de secol candidați au fost de la 3 partide FSN, PNL și PNȚCD , Ion Iliescu de la FSN a obținut victoria categorică pentru că simboliza omul care a condus revoluția după 22 decembrie   Românii majoritatea preferau un om și un partid mai socialist cu față umană cum se spunea atunci, nici dictatură nici capitalism sălbatic, asta a durat cam zece ani ....până la apariția lui Constantinescu. 

 

 

 ..

 

Manipularea prin recurgerea la amintiri, nostalgia copilăriei când ați fost pionieri, obiecte din comunism, mașini românești.

Mașinăria pe propagandă a celor care și-ar dori să readucă comunismul în România apelează la sentimentele de nostalgie după copilărie, după mașinile românești etc.  nu uită însă să alăture întodeauna aceste amintiri de imaginea lui Nicolae Ceaușescu . Sunt imagini realizate de inteligența artificială aparent reale dar în realitate false, spre exemplu imaginea de mai sus unde Ceușescu apare înconjurat de un grup de pionieri, imaginea dictatorului este atent modoficată apărând în poză extrem de jovial, înconjurat de copii care par fericiți să fie alături de liderul comunist. 

 Nu a existat un astfel de eveniment în realitate, pentru că Ceaușescu nu era niciodată jovial, el iubea sincer doar 3 lucruri familia lui, puterea și comunismul restul era spectacol, pus în scenă de propaganda de partid. Și încă un mic detaliu cravatele de pionier în România aveau tricolorul pe margine, in imaginea realizată de IA  cravatele sunt roșii ca  în URSS la fel și steagul din fundal cu secera și ciocanul pe fond roșu.

     Asemănarea izbitoare între imaginile propagandei în favoarea liderului suprem din România cu cele din Corea de Nord. 

 După prima vizita a lui Nicolae Ceaușescu în Corea de Nord din 1971  (în total au fost 4 vizite) a fost extrem de plăcut  impresionat și a decis să introducă și în România ce a văzut în Corea prin „Tezele din iulie 71”.înființând și un fel de ''minister al propagandei''. 

                                                 

   Actualul președinte al Corei de nord Kim Jong-un înconjurat de copii , același fanatism idolatru care la inspirat și pe Ceaușescu, aparent un om jovial în realitate un om crud având un șir nesfărșit de crime comandate, la activ .  

..
 
 

                                                     

                                              

 

 

 
 

CRIZA DE LA KREMLIN: DE CE ÎȘI MIȘCĂ PUTIN DIVIZIILE DOAR PE HARTĂ?