REACȚIE RAPIDĂ. De ce cred că a recaprobat CCR tăierea pensiilor magistraților

 Jurnalistul C. T. Popescu afirma zilele trecute că judecătorii de la CCR dacă mai continuă  să obstrucționeze rezolvarea problemei pensilor speciale ar trebui dați în judecată pentru trădarea Romaniei.

Nu știm dacă această afirmație sau motivele  enunțate de Sabin Gherman în video-ul său au fost decisive pentru verdictul  dat de judecătorii CCR astăzi important este că problema pensiilor speciale, pare deocamdată rezolvată în termenii cunoscuți .

 .

Prietenia care a transformat România în Corea de nord a Europei

 Vizita lui Nicolae Ceaușescu în China și Coreea de Nord, în luna iunie a anului 1971, nu a fost o simplă deplasare diplomatică; a fost momentul exact al „infestării” României cu un virus ideologic mortal, care a ucis libertatea câștigată cu greu în anii anteriori. Până în acea vară fatidică, România trăia o scurtă „primăvară”: se găseau produse occidentale, se traduceau cărți, teatrele montau piese avangardiste, iar tinerii ascultau rock. Însă, întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și Mao Zedong (și ulterior Kim Il-sung) a funcționat ca o hipnoză fatală asupra liderului de la București. Ceaușescu nu a văzut în China Sărăcia, foametea sau teroarea „Revoluției Culturale” care decimase milioane de intelectuali; el a văzut doar Puterea Absolută.

A fost sedus iremediabil de spectacolul totalitar: sute de mii de oameni pe stadioane, îmbrăcați la fel, mișcându-se ca un singur organism la comanda unui singur om, scandând numele Liderului Suprem. Pentru orgoliul său nemăsurat, acea „ordine de furnicar” a părut modelul ideal de societate, mult mai atractiv decât democrația socialistă complicată și critică din Europa. Mao, bătrân și viclean, i-a validat ideea că Partidul trebuie să controleze nu doar economia, ci și sufletul, cultura și gândurile intime ale cetățenilor. Ceaușescu s-a întors la București nu ca un lider modern, ci ca un „Împărat Roșu” în devenire, hotărât să aplice acasă, la scară mai mică, ceea ce văzuse la Beijing.

Rezultatul imediat a fost catastrofal: „Tezele din Iulie 1971”. Prin acest document, Ceaușescu a pus capăt liberalizării. Intelectualii au fost puși la zid, Uniunea Scriitorilor a fost epurată, iar televiziunea a devenit un instrument de propagandă sterilă.

Prietenia cu Mao l-a învățat pe Ceaușescu să urască elita intelectuală și să glorifice mediocritatea obedientă. Cultul personalității, care a transformat anii ’80 într-un coșmar friguros și întunecat, își are rădăcina directă în acele discuții din China. Stadioanele pline de pionieri care formau cu trupurile lor lozinci omagiale, spectacolele de pe „23 August”, cenzura draconică – toate au fost copii fidele ale modelului maoist.

Drama acestei relații este că a deturnat destinul a 22 de milioane de români. Dacă Ceaușescu nu ar fi făcut acea vizită, istoria noastră ar fi putut arăta altfel. El a importat o boală asiatică străină de spiritul românesc și a forțat un popor latin, creativ și ironic, să trăiască într-o cazarmă ideologică timp de 18 ani. Prietenia cu Mao a fost, de fapt, condamnarea României la izolare, foame și frică, transformând o țară cu potențial european într-o insulă a absurdului totalitar. 

Propaganda de tip maoisto-corean  din acei ani a îmbolnăvit mințile multor români  care și după 36 de ani de la dispariția comunismului încă mai elogiază comunismul și pe Nicolae Ceaușescu pe care îl numesc '' cel mai bun preșeinte din istorie'' dând ca exemplu pozitiv vizita lui Ceaușescu în China și Corea de nord unde a fost atât de ''apreciat'' de tovarășii asiatici.. 

 

 

. 

..

În primăvara lui 1989 Ceușescu respingea orice reformă în România

 

În primăvara anului 1989, în timp ce Europa de Est se pregătea de schimbări profunde, Nicolae Ceaușescu alegea un drum opus: izolarea totală. Plenara Comitetului Central al PCR din 12–14 aprilie 1989 avea să fie momentul în care dictatorul și-a trasat linia de netrecut. A condamnat reformele din blocul socialist, a reînviat conceptul stalinist al „luptei de clasă" și a acuzat Ungaria de revizionism teritorial.

Contextul era exploziv. La 11 martie 1989, șase foști demnitari comuniști — între care foștii secretari generali Constantin Pârvulescu și Gheorghe Apostol — îi adresaseră lui Ceaușescu o scrisoare deschisă, difuzată de BBC și Radio Europa Liberă, avertizând că România nu poate rămâne în afara cursului istoriei. La sfârșitul lui martie, Ceaușescu anunțase achitarea integrală a datoriei externe — în realitate obținută prin înfometarea populației.

Pe plan extern, relațiile cu Ungaria erau la cel mai scăzut nivel din epoca postbelică. În februarie 1989, guvernul de la Budapesta propusese la ONU o anchetă asupra drepturilor omului din România. Miza centrală era programul de sistematizare rurală, prin care Ceaușescu planifica demolarea a circa 8.000 de sate. În iunie 1988, zeci de mii de oameni protestaseră la Budapesta, iar în Belgia, peste 200 de primari „adoptaseră" sate românești amenințate cu buldozerul.

La plenara din aprilie, Ceaușescu a respins orice reformă ca pe o „deviație." A declarat că nimeni nu poate concepe dezvoltarea socialistă concomitent cu renunțarea la lupta de clasă, atacând „teoriile pseudoștiințifice ale reformiștilor și revizioniștilor." (între timp chiar și China comunistă a renunțat la aceste dogme). A sugerat, de asemenea, că România ar avea capacitatea de a produce arme nucleare — o declarație care a stârnit reacții internaționale.

Izolarea devenise totală. România era singurul stat din Pactul de la Varșovia care nu își redusese cheltuielile militare. Ceaușescu condamna glasnost-ul și perestroika drept amenințări la adresa socialismului. În iunie, reînhumarea lui Imre Nagy la Budapesta a provocat o nouă criză: dictatorul a convocat CPEx și a declarat că Ungaria devenise „centrul celor mai reacționare cercuri din Europa." Peste câteva luni, în decembrie, avea să dea vina tot pe Ungaria pentru revolta de la Timișoara — ultimul act al unei paranoii care i-a costat viața.

 

 

. 

Ministrul Dragoș Pîslaru: Situație unică în Europa

 

Inițiativa premierului Bolojan de ai obliga pe absolveții de medicină să profeseze în țară . Reacția Sanitas

 

Plângăcioșii au scos Sfânta Constituție la înaintare. Negocierea… mai încolo.

SANITAS îl atacă pe Bolojan că „încalcă Constituția” pentru ideea ca absolvenții de Medicină (studii la buget + rezidențiat plătit) să rămână câțiva ani în România.

Și vin argumentele-standard, scoase din mapă:

Art. 25 – libera circulație.

Art. 41 – libertatea muncii.

CEDO – „ne dă în judecată toată lumea și plătește statul despăgubiri”.

Bun. Dar hai să vorbim adult:

nimeni nu zice să legi medicii cu lanțul de calorifer.

Discuția reală e despre recuperarea investiției publice sau despre contracte de tip “primești – dai înapoi”.

În Europa există mecanisme de „return of service”:

În Ungaria, studenții pe locuri finanțate de stat (Hungarian state / partial scholarship) semnează un Student Scholarship Contract care prevede, pe scurt:

după diplomă, trebuie să aibă raport de muncă în Ungaria la un angajator sub jurisdicție maghiară pentru o perioadă legată de anii finanțați;

dacă nu își îndeplinesc obligațiile, trebuie să ramburseze statului valoarea finanțării (cu reguli de calcul și actualizări).

Detaliul „tare” (scris negru pe alb):

În modelul de contract publicat de sistemul maghiar (Felvi), obligația de muncă este definită ca:

perioadă dublă față de durata studiilor finanțate, realizabilă în maximum 20 de ani după diplomă (poate fi „în bucăți”, nu neapărat continuu).

Deci nu e “fantasy autoritar”.

E un model administrativ:

statul finanțează → statul cere serviciu sau rambursare dacă pleci imediat.

Iar replica “realitatea demonstrează că exodul e din suprasolicitare, lipsă personal, infrastructură” e corectă.

Dar e și incompletă.

Pentru că:

dacă pleacă medicii tineri imediat, deficitul rămâne.

dacă deficitul rămâne, suprasolicitarea crește.

dacă suprasolicitarea crește, pleacă și mai mulți.

E un cerc vicios.

Și îl rupi doar cu două lucruri: condiții + mecanisme. Dacă medicii rămân în România câțiva ani dispare suprasolicitarea.

Și aici vine partea pe care “plângăcioșii” o ocolesc elegant:

Statul “nu poate legal să constrângă”?

Ba poate să legifereze condiții pentru banii publici.

Nu “stai cu forța”.

Ci: vrei libertate totală imediat? ok, atunci nu lași nota de plată pe români.

Bolojan a formulat ideea exact în cheia asta: „medicii formați pe bani publici au o obligație față de țară, să lucreze câțiva ani în România”.

În paralel, medicii spun: „nu noi abandonăm țara, țara ne abandonează de 35 de ani”, invocă infrastructura, suprasolicitarea, lipsa protecției juridice etc.

 Doar că asta nu anulează cealaltă problemă: cine plătește formarea și cine încasează beneficiul?

E normal ca România să plătească formarea și rezidențiatul, iar medicul să plece imediat fără nicio obligație și fără nicio rambursare?

Adică românii să plătească “medici pentru export”, iar la spital să găsești “nu avem”.

Judecătorii se pensionează la 48 de ani, polițiștii la 47 de ani, medicii fug din țară imediat și tot ei au tupeul să spună că sunt suprasolicitați, că au nevoie de mai mulți colegi, să fie plătiți mai mult pentru că fac ore suplimentare.

Ia stați și voi la muncă până la 65 de ani, ca toți românii, o să vedeți cum dispare suprasolicitarea!

De ce românii să plătească formarea de medici, aceștia să plece imediat din țară iar când românii merg la spitale nu găsesc pe nimeni? Românii plătesc milioane pentru medici fantomă?

”În ceea ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural, urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi în ţara noastră de o pregătire medicală pe toată durata parcursului, studii făcute la buget, rezidenţiat plătit de statul român, ai o obligaţie faţă de ţara asta şi cel puţin câţiva ani de zile, doi, trei, patru, cinci ani de zile trebuie să lucrezi undeva în România”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la o întâlnire cu primarii de comune.

 

 

. 

BĂ, NENOROCIȚILOR! ⚫ Cum a ajuns România suma nesimțirilor personale

 

Dumitru Coarnă despre ''Cedarea României''

 

 Dumitru Coarnă este deputat, ales pe listele PSD în 2000 apoi trece la AUR  pentru căteva luni. 

Pleacă apoi de la AUR și candidează pe listele SOS în 2025, dar și cu Șoșoacă intră în conflict ...așa că...

  La sfărșitu lui 2025 Coarnă  a anunțat înființarea unui nou partid politic, Forța Alternativă pentru România (FAR), care se poziționează ca o alternativă de centru-dreapta pentru românii dezamăgiți de actuala clasă politică. Formațiunea promovează valori creștin-democrate , conservatoare și suveraniste .

Această este încă o formațiune cu titulatură conservatoare dar și suveranistă neparlamentară pe lângă PNCR al europarlamentarului C. Terheș . 

Dacă intră în parlament dar rămâne pe cont propriu ar putea reprezenta o forță inovatoare , dar dacă se asociază cu celelate partide suveraniste extremiste și ajung la putere România s-ar putea îndrepta spre o dictatură naționalistă, precum cea care a fost înainte de 1989. 

Coarnă a fost inițial milițian , după 1989 polițist apoi  șef de Sindicat la Poliție.  În 2000 intră în politică fiind cooptat de PSD.

   Problema cu actualele partide la putere este că merg pe extrema globalistă și integrare în Uniunea Europeană ceea ce este discutabil...pentru că alimentează extrema opusă ultra naținalistă

CE CREDE DUMITRU COARNĂ DESPRE REFORMELE LUI NICUȘOR ȘI BOLOJAN 

Să spunem lucrurilor pe nume.
„Reformele” promovate de Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu sunt despre eficiență.
Sunt despre cedare.
-Cedarea resurselor
-Cedarea controlului
-Cedarea statului român
Sub pretextul modernizării, România este împinsă să renunțe exact la ce o face stat:
– energie
– infrastructură
– active strategice
– capacitate de decizie
Ni se spune că „statul e prost administrator”.
Ni se spune că „piața știe mai bine”.
Ni se spune că „așa cere reforma”.
Adevărul: ni se cere să predăm cheia casei.
Românilor li se cer sacrificii.
României i se cer resursele.
Altora li se dau profiturile.
Când vinzi ce produce, nu reformezi – dezarmezi.
Când externalizezi ce e strategic, nu modernizezi – abandonezi.
Când accepți ordine fără să negociezi interesul național, nu conduci – execuți.
Statul se retrage din economie, dar rămâne să taxeze.
Statul renunță la resurse, dar păstrează austeritatea.
Statul nu mai apără nimic, dar cere tot.
România nu e o firmă de lichidat.
România nu e un activ de vândut.
România nu e un troc administrativ.
Aceasta nu este reformă.
Este cedarea organizată a resurselor României.
Iar istoria nu-i va judeca pe cei care au avertizat,
ci pe cei care au semnat. 

 Cercetați doar toate lucrurile și păstrați ce este bun. 

 

.