Televiziunea din România între propagana comunistă și depravarea capitalistă

 

 Televiziua Română în comunism 

Televiziunea Română în perioda  comunstă era exclusiv un instrument de propagandă în mâna Partidului Comunist și a familiei Ceaușescu , existau reprezentați ai Securității și al PCR  care controlau din interior tot ce se difuza la TVR. Emisiunile prezentau realizările din toate demoniile de activitate fiind scos în eviența rolul Partidului Comunist și în mod deosebit a lui Nicolae Ceaușescu. Era un spectacol grotesc pe care o bună parte a populației în detestau în timp ce alții îl acceptau, cei din urmă  sunt cei ce s-au lăsat spălați pe creier încât și după 36 de ani îl consideră pe Ceaușescu un bun președinte și comunismul cel mai bun sistem politic. 

                                         Televiziunea română în anii 1980

Televiziunea în capitalism 

După Revoluția din 1989 s-a trecut de la două ore de program comunist zilnic la program divers de 12 apoi 24 ore la TVR , în primă fază.

A urmat apoi o invazie de televiziuni private. După introducerea sistemului TV prin cablu , oferta s-a diversificat ajungîndu-se la peste o sută e canale, în mare parte divertisment ieftin cu o audiență slabă. PRO TV a trecut pe prin plan cu multe filme și divertismet și can can. 

 

Știrile de la PRO TV (și nu numai) nu ezită să  prezinte telespectatorilor știri extravagante  despre câte miliarde de euro au cheltuit unii români pe excursii exotice în străinătate, câte sute de mii de euro au dat unii bogați pe achiziționarea unor bolizi de lux, ignorând faptul că în România cea mare parte a populației nu-și permite astfel de lucruri . Jurnaliștii TV având de obicei salarii mult peste medie sfidează populația și realitatea trisită în care se află România acum cu 30% din populație sub nivelul de sărăcie după standarele Europene.

 Dacă în comunism obiectivul prezentat la TV era munca și omul nou comunist, acum televiziunile fac din înbogâțire cu orice preț , lux și plăceri (pseudo)valori de atins pentru noua generație. 

 Televiziunile de can can din prezent sunt extrema opusă a celei din comunism, nici una nici cealată nu prezintă realtatea ci denaturarea ei prin prisma propriilor prejudecăți și interese.

 

.    

Theodor Paleologu: „Savonea este simbolul mafiei în justiție''

 

NICUȘOR DAN, DISCURS LA CONSILIUL PENTRU PACE ÎN SUA

 Un domn mai coleric nervos auzind ieri la un  post TV că președintele Nicușor Dan pleacă în SUA la Conferința pentru pace a izbucnit nervos '' Iarăși se duce prostul ăsta să ne facă de rușine în occident'' . Nu i-am răspuns pentru că am văzut că era înfierbântat, pus pe scandal fiind probabil unul din admiratorii lui Georgescu sau Simion, dar asta este fața extremismului în România.  

 Deși nu l-am votat pe Nicușor Dan și nu mă aflu printre admiratorii săi nu pot să nu recunosc că prestația, respectiv discursul  lui Nicușor Dan de la Conferința pentru pace a fost unul bun, acceptabil. Poate nu este Nicușor Dan cel mai bun președinte cum afirmă unii jurnaliști, are totuși niște puncte slabe, vorbește încet, este introvertit, nu are are ''stofă'' de politician de succes ,  e superficial genul ''merge și așa'' dovedit și prin faptul că trăiește  în concubinaj de 20 de ani cu o femeie cu copii, spune mult despre caracterul lui deficitar.

 Dar să afirmi că Nicușor Dan este prost și face țara e râs este mult prea mult. Mai degrabă prestația de haimana de galerie a lui George Simion a făcut țara de râs când după ce a cîștigat primul tur al alegerilor preziențiale s-a dus în Franța unde a făcut un circ ieftin la o televiziune jignind pe liderii Franței, mai curând Simion ar face România de râs dacă ar ajunge președinte.

 

 

 ..

 

  

Viața în comunism - Coreea de Nord: Vânătoarea de fugari

 

REACȚIE RAPIDĂ. De ce cred că a recaprobat CCR tăierea pensiilor magistraților

 Jurnalistul C. T. Popescu afirma zilele trecute că judecătorii de la CCR dacă mai continuă  să obstrucționeze rezolvarea problemei pensilor speciale ar trebui dați în judecată pentru trădarea Romaniei.

Nu știm dacă această afirmație sau motivele  enunțate de Sabin Gherman în video-ul său au fost decisive pentru verdictul  dat de judecătorii CCR astăzi important este că problema pensiilor speciale, pare deocamdată rezolvată în termenii cunoscuți .

 .

Prietenia care a transformat România în Corea de nord a Europei

 Vizita lui Nicolae Ceaușescu în China și Coreea de Nord, în luna iunie a anului 1971, nu a fost o simplă deplasare diplomatică; a fost momentul exact al „infestării” României cu un virus ideologic mortal, care a ucis libertatea câștigată cu greu în anii anteriori. Până în acea vară fatidică, România trăia o scurtă „primăvară”: se găseau produse occidentale, se traduceau cărți, teatrele montau piese avangardiste, iar tinerii ascultau rock. Însă, întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și Mao Zedong (și ulterior Kim Il-sung) a funcționat ca o hipnoză fatală asupra liderului de la București. Ceaușescu nu a văzut în China Sărăcia, foametea sau teroarea „Revoluției Culturale” care decimase milioane de intelectuali; el a văzut doar Puterea Absolută.

A fost sedus iremediabil de spectacolul totalitar: sute de mii de oameni pe stadioane, îmbrăcați la fel, mișcându-se ca un singur organism la comanda unui singur om, scandând numele Liderului Suprem. Pentru orgoliul său nemăsurat, acea „ordine de furnicar” a părut modelul ideal de societate, mult mai atractiv decât democrația socialistă complicată și critică din Europa. Mao, bătrân și viclean, i-a validat ideea că Partidul trebuie să controleze nu doar economia, ci și sufletul, cultura și gândurile intime ale cetățenilor. Ceaușescu s-a întors la București nu ca un lider modern, ci ca un „Împărat Roșu” în devenire, hotărât să aplice acasă, la scară mai mică, ceea ce văzuse la Beijing.

Rezultatul imediat a fost catastrofal: „Tezele din Iulie 1971”. Prin acest document, Ceaușescu a pus capăt liberalizării. Intelectualii au fost puși la zid, Uniunea Scriitorilor a fost epurată, iar televiziunea a devenit un instrument de propagandă sterilă.

Prietenia cu Mao l-a învățat pe Ceaușescu să urască elita intelectuală și să glorifice mediocritatea obedientă. Cultul personalității, care a transformat anii ’80 într-un coșmar friguros și întunecat, își are rădăcina directă în acele discuții din China. Stadioanele pline de pionieri care formau cu trupurile lor lozinci omagiale, spectacolele de pe „23 August”, cenzura draconică – toate au fost copii fidele ale modelului maoist.

Drama acestei relații este că a deturnat destinul a 22 de milioane de români. Dacă Ceaușescu nu ar fi făcut acea vizită, istoria noastră ar fi putut arăta altfel. El a importat o boală asiatică străină de spiritul românesc și a forțat un popor latin, creativ și ironic, să trăiască într-o cazarmă ideologică timp de 18 ani. Prietenia cu Mao a fost, de fapt, condamnarea României la izolare, foame și frică, transformând o țară cu potențial european într-o insulă a absurdului totalitar. 

Propaganda de tip maoisto-corean  din acei ani a îmbolnăvit mințile multor români  care și după 36 de ani de la dispariția comunismului încă mai elogiază comunismul și pe Nicolae Ceaușescu pe care îl numesc '' cel mai bun preșeinte din istorie'' dând ca exemplu pozitiv vizita lui Ceaușescu în China și Corea de nord unde a fost atât de ''apreciat'' de tovarășii asiatici.. 

 

 

. 

..

În primăvara lui 1989 Ceușescu respingea orice reformă în România

 

În primăvara anului 1989, în timp ce Europa de Est se pregătea de schimbări profunde, Nicolae Ceaușescu alegea un drum opus: izolarea totală. Plenara Comitetului Central al PCR din 12–14 aprilie 1989 avea să fie momentul în care dictatorul și-a trasat linia de netrecut. A condamnat reformele din blocul socialist, a reînviat conceptul stalinist al „luptei de clasă" și a acuzat Ungaria de revizionism teritorial.

Contextul era exploziv. La 11 martie 1989, șase foști demnitari comuniști — între care foștii secretari generali Constantin Pârvulescu și Gheorghe Apostol — îi adresaseră lui Ceaușescu o scrisoare deschisă, difuzată de BBC și Radio Europa Liberă, avertizând că România nu poate rămâne în afara cursului istoriei. La sfârșitul lui martie, Ceaușescu anunțase achitarea integrală a datoriei externe — în realitate obținută prin înfometarea populației.

Pe plan extern, relațiile cu Ungaria erau la cel mai scăzut nivel din epoca postbelică. În februarie 1989, guvernul de la Budapesta propusese la ONU o anchetă asupra drepturilor omului din România. Miza centrală era programul de sistematizare rurală, prin care Ceaușescu planifica demolarea a circa 8.000 de sate. În iunie 1988, zeci de mii de oameni protestaseră la Budapesta, iar în Belgia, peste 200 de primari „adoptaseră" sate românești amenințate cu buldozerul.

La plenara din aprilie, Ceaușescu a respins orice reformă ca pe o „deviație." A declarat că nimeni nu poate concepe dezvoltarea socialistă concomitent cu renunțarea la lupta de clasă, atacând „teoriile pseudoștiințifice ale reformiștilor și revizioniștilor." (între timp chiar și China comunistă a renunțat la aceste dogme). A sugerat, de asemenea, că România ar avea capacitatea de a produce arme nucleare — o declarație care a stârnit reacții internaționale.

Izolarea devenise totală. România era singurul stat din Pactul de la Varșovia care nu își redusese cheltuielile militare. Ceaușescu condamna glasnost-ul și perestroika drept amenințări la adresa socialismului. În iunie, reînhumarea lui Imre Nagy la Budapesta a provocat o nouă criză: dictatorul a convocat CPEx și a declarat că Ungaria devenise „centrul celor mai reacționare cercuri din Europa." Peste câteva luni, în decembrie, avea să dea vina tot pe Ungaria pentru revolta de la Timișoara — ultimul act al unei paranoii care i-a costat viața.

 

 

.