De ce regretă unii lanțurile ? Psihologia nostalgiei după comunism

 

 Nostalgia după liderii toxici și nostalgia după Ceaușescu – aceeași capcană a memoriei selective.

Există un fenomen psihologic și social fascinant: oameni care ajung să privească cu nostalgie perioade sau persoane care, în realitate, le-au limitat libertatea și le-au provocat suferință. Acest mecanism explică parțial și fenomenul de nostalgie după Ceaușescu.

La fel cum unele persoane regretă o relație toxică, deși au fost controlate, umilite sau abuzate, unii ajung să idealizeze regimuri autoritare, uitând costurile reale pe care acestea le-au impus societății.

De ce apare această nostalgie?

Dependența de familiaritate.
Oamenii tind să prefere ceea ce cunosc, chiar dacă nu le face bine. În relațiile toxice, partenerul abuziv oferă o rutină previzibilă. În regimurile autoritare, statul decide pentru cetățean. Libertatea vine cu responsabilitate și incertitudine, iar acestea pot fi percepute ca amenințătoare.

Confuzia dintre siguranță și control.
Mulți își amintesc de stabilitatea aparentă, dar uită prețul plătit pentru ea. Într-o relație toxică, controlul poate fi confundat cu protecția. În dictatură, controlul poate fi confundat cu ordinea. În ambele cazuri, libertatea individuală este sacrificată.

Memoria selectivă.
Creierul uman are tendința de a estompa experiențele negative și de a amplifica amintirile convenabile. Astfel apar fraze precum „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine” sau „totuși avea și el părțile lui bune”, ignorând cozile interminabile, lipsurile, frica, cenzura și represiunea.

Dezamăgirea față de prezent.
Nostalgia nu vorbește întotdeauna despre cât de bun a fost trecutul, ci despre cât de nemulțumiți sunt oamenii de prezent. Când realitatea actuală dezamăgește, trecutul este adesea cosmetizat și transformat într-un refugiu imaginar.

A plânge după un lider autoritar doar pentru că oferea o aparentă stabilitate este similar cu a regreta un partener toxic doar pentru că viața era previzibilă.

 În ambele situații, confortul familiar poate ascunde pierderea celui mai important lucru: libertatea de a alege și de a gândi pentru tine însuți.

Această comparație nu înseamnă că toate experiențele individuale au fost identice, ci evidențiază un mecanism psihologic comun: tendința de a idealiza trecutul și de a uita costurile reale ale controlului și abuzului. 

La toate acestea mai putem adăuga nivelul de educație, inteligență și spiritualitate a persoanei ,cu cât ele sunt mai scăzute cu atât atașamentul pentru dictatură este mai ridicat. 

 

 

 

.