Theodor Paleologu cere SRI să-i ancheteze pe cei care dau „like” Ambasadei Rusiei

 

 Theodor Paleologu cere SRI să-i ancheteze pe cei care dau „like” Ambasadei Rusiei: „Avem mii de trădători” — linia dintre opinie și dosar, din nou subțiată

O declarație a lui Theodor Paleologu reaprinde una dintre cele mai sensibile teme din spațiul public: unde se termină libertatea de exprimare și unde începe „trădarea” definită politic.

Fostul ministru al culturii a spus, într-o intervenție la DigiFM, că SRI ar trebui să se sesizeze în cazul persoanelor care reacționează pozitiv la postările Ambasadei Rusiei pe rețelele sociale.

„SRI trebuie să se sesizeze. Avem mii de trădători”, a afirmat Paleologu, mergând mai departe cu un limbaj extrem de dur la adresa celor vizați.

În logica sa un „like” la postările unei instituții diplomatice a unui stat considerat agresor devine un act cu semnificație politică și morală extremă.

„Adică cum poți să dai inimioare unui agresor? Ăia dau cu bomba în țara noastră și se găsesc mii de români care să-i aplaude pentru așa ceva.”

Mai mult, Paleologu a extins ideea și asupra oricărei forme de contact cu reprezentanții diplomatici ai Rusiei, afirmând că aceștia ar fi, în esență, „toxici” și că interacțiunea cu ei ar echivala cu o formă de trădare.

„Oricine calcă pragul ambasadei este un ticălos și un trădător”, a spus acesta, potrivit relatărilor din presă.

Declarațiile au generat reacții tocmai pentru că ating o zonă sensibilă: transformarea unor gesturi simbolice sau opinii exprimate public în potențiale fapte ce ar putea intra în sfera anchetelor de securitate.

Contextul devine și mai tensionat dacă este privit în paralel cu alte episoade recente din spațiul public, în care termeni precum „trădători” au fost folosiți tot mai des în dezbateri politice sau mediatice pentru a descrie comportamente civice sau opinii.

În acest registru, granița dintre critică dură și etichetare extremă devine tot mai subțire.

De altfel, nu este pentru prima dată când astfel de formulări apar în spațiul public românesc, unde polarizarea discursului a dus frecvent la transformarea adversarului politic sau ideologic într-un „dușman” în sens moral absolut.

Rămâne însă deschisă discuția esențială: într-o societate democratică, unde se oprește indignarea legitimă și unde începe riscul de a transforma opinia în vină colectivă.

În lipsa unui răspuns clar, astfel de declarații continuă să împingă dezbaterea publică într-o zonă tot mai tensionată, în care etichetele devin mai puternice decât argumentele.

 

.