luni, 12 ianuarie 2026

Revolta se extinde în Iran


 Curajul nu poate fi oprit cu gloanțe. Sfârșitul dictaturii de la Teheran înseamnă începutul siguranței noastre.

Ceea ce se întâmplă acum în Iran este o lecție de istorie scrisă cu sânge, sub ochii noștri. În ianuarie 2026, poporul iranian ne arată, din nou, că setea de libertate este mai puternică decât orice regim de teroare.
De la Teheran la Tabriz, mii de oameni înfruntă gloanțele, arestările și întunericul digital impus de un regim disperat. Au tăiat internetul pentru a-și ascunde crimele, dar nu pot ascunde realitatea: frica a trecut dintr-o tabără în alta. Astăzi, regimul este cel care tremură, nu poporul.
Pentru noi, românii, imaginile sunt dureroase și familiare. Știm ce înseamnă să ieși în stradă când nu mai ai nimic de pierdut decât lanțurile.
Dar dincolo de empatia umană profundă, miza este uriașă și pentru România și pentru întreaga Europă liberă:
Un Iran liber înseamnă o Rusie mai slabă. Regimul de la Teheran a fost „benzina” mașinăriei de război a lui Putin. Dronele care au terorizat Ucraina și au amenințat granițele noastre au fost fabricate cu binecuvântarea acestor ayatollahi. Dacă dictatura cade la Teheran, robinetul cu arme pentru Moscova se închide. Axa Răului – Rusia, Iran, Coreea de Nord – primește o lovitură mortală.
Din păcate un regim teocratic militarizat de tipul celui existent în Iran este foarte greu de înlăturat vor exista multe victime până ce guvernul islamist ar putea cedea puterea. Deși dăcă ne gândim la revoluția românilor din decembrie 1989 cu o lună înainte aproape nimeni nu credea că ar fi posibil ca dictatura comunistă va ceda vreodată, și totuși minunea s-a întîmplat . Minuni se pot întmpla dacă asta e voia lui Dumnezeu (nu Alah).
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu