duminică, 25 ianuarie 2026

Istoria se repetă ?

 

 "Nu Hitler sau Himmler m-au răpit, m-au bătut și mi-au împușcat familia. Ci cizmarul, lăptarul, vecinul, cei care au primit o uniformă și apoi au ajuns să creadă că sunt rasa superioară", zice Karl Stojka, supraviețuitor de la Auschwitz.

Asta e fraza care ar trebui citită de zece ori nu pentru a avea o imagine asupra trecutului ci pentru a înțelege în ce situație riscăm să ajungem.
Mă uit cu groază la entuziasmul cu care o parte serioasă dintre români aplaudă forța unui dictator (Putin) care, la 300 de kilometri de ei, răpește copii din familii, aruncă rachete în blocuri și îngroapă oameni identici cu ei sub dărâmături.
Și când le spui că economic nu va mai putea face asta, reacția e violentă. Îi lovește în speranță. Speranța că n-ai dreptate. Că mai sunt blocuri de bombardat. Că cineva sigur te-a plătit să le strici plăcerea.
Pe stradă, azi, par oameni normali. Vecini, părinți, colegi. Dar dacă le dai o uniformă și le spui că luptă cu „oculta mondială”, mâine trag fără să clipească. Exact ca atunci.
Ideea că pot fi convinși rațional e o iluzie. Din ce interacțiuni am cu ei, e pur și simplu imposibil. Nu vor explicații. Vor validare. Sunt oameni frustrați de limitele propriei gândiri, iar cineva le-a spus, în sfârșit, că nu ei sunt problema. Că ei sunt „cei treziți”. Că restul sunt proștii, trădătorii.
Au numit asta: “trezirea în conștiință”
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu