Europa se află, din nou, în centrul unui discurs care depășește zona retoricii diplomatice. Serghei Karaganov, consilier în administrația prezidențială rusă, a afirmat că Federația Rusă ar putea lansa un atac nuclear asupra unor state europene în următorii unu-doi ani, pentru a „pedepsi” continentul pentru sprijinul acordat Ucrainei. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat jurnalistului american Tucker Carlson. Potrivit lui Karaganov, Europa ar reprezenta „o amenințare la adresa umanității” care trebuie „eliminată de pe harta geopolitică și geostrategică”. Întrebat ce state ar putea deveni ținte ale unui astfel de atac, oficialul rus a indicat explicit două ținte.
Karaganov a declarat că un atac nuclear ar putea avea loc în termen de unu sau doi ani, dacă războiul din Ucraina și instabilitatea din jurul acestuia nu se încheie. El a susținut că, într-un asemenea scenariu, loviturile nucleare ar fi precedate de atacuri cu arme convenționale, subliniind totodată gravitatea morală a unei asemenea decizii. „Utilizarea armelor nucleare este un păcat dublu”, a spus el, adăugând însă că Rusia ar trebui să recurgă la această opțiune dacă va considera necesar.
Discuția despre un atac nuclear a apărut în contextul unei întrebări privind posibilele consecințe pentru Europa în cazul în care președintele rus Vladimir Putin ar fi asasinat de ucraineni sau europeni. Răspunsul lui Karaganov a fost tranșant: Europa ar putea fi „ștearsă de pe hartă”, ca formă de pedeapsă. „Mă rog la Cel Preaînalt să nu se întâmple acest lucru. Dar Germania ar trebui să fie prima, deoarece Germania este sursa celor mai rele povești europene”, a spus el. Acesta a adăugat că a doua țintă ar fi Marea Britanie, conform The Moscow Times.
Ideologia nucleară și declarații anterioare
Nu este prima dată când consilierul Kremlinului invocă deschis utilizarea armelor nucleare. În octombrie 2024, Karaganov a caracterizat arsenalul nuclear al Rusiei drept un „dar de la Atotputernicul”, susținând că acesta ar trebui folosit „activ” pentru a „salva” Rusia. Anterior, el ceruse și un atac nuclear împotriva Forțelor Armate Ucrainene, consolidându-și reputația de promotor al unei linii extrem de dure.
Contextul personal al lui Karaganov a atras, la rândul său, atenția presei. Cotidianul german Bild a relatat că acesta și soția sa dețineau un apartament în Berlin, din care obțineau venituri din chirie. În 2023, după ce a aflat că ar putea fi vizat de sancțiuni, ideologul pro-Kremlin și-ar fi transferat partea din proprietate pe numele soției.
Avertismentul Parisului: „Suntem în raza rachetelor”
Declarațiile lui Karaganov se suprapun cu un avertisment public lansat de președintele Franței, Emmanuel Macron, care a atras atenția că ultimele atacuri ale Moscovei asupra Ucrainei arată că Europa se află „în raza de acțiune a rachetelor rusești”. Într-un discurs adresat forțelor armate, liderul de la Paris a menționat lansarea unei a doua rachete Oreșnik asupra Ucrainei, subliniind că aceasta poate transporta focoase nucleare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu