Războiul din Ucraina ne-a constrâns să ne focalizăm aproape în exclusivitate pe agresor şi agresiune: Putin şi armata rusă. E oportun, însă, să discutăm şi modul în care UE s-a comportat cu Ucraina în trecut şi ce obiective va urmări odată ce va lansa reconstrucția Ucrainei.
Fac referire aic, în primul rând, la valori: de 10 ani UE a urmărit distrugerea valorilor creştine în Ucraina, un obiectiv care foarte probabil va fi urmărit cu şi mai multă agresivitate după terminarea războiului.
Dinspre est, Ucraina se confruntă cu o agresiune militară, iar dinspre vest cu o agresiune anti-creştină.
Colonizarea ideologică a UE a fost demarată în Ucraina în 2012. În anii precedenți, Kievul s-a deschis înspre UE solicitând statut de asociat al UE şi un tratat comercial de liber schimb. UE a tergiversat lucrurile, iar în 2012 a propus, în mod oficial, condiții pentru demararea discuțiilor oficiale pentru acordarea de statut de observator Ucrainei. Una dintre condiții a fost adoptarea de către Ucraina de legislație internă care să interzică discriminarea împotriva “minorităților sexuale”. În plus, UE a solicitat derularea unei campanii pentru eliminarea “homofobiei” între ucraineni.
Ucraina a solicitat UE să-şi modifice poziția, afirmând că Ucraina este o țară tradițională, unde noțiunea de orientare sexuală este extrem de nepopulară. UE a respins solicitarea Ucrainei, iar Bruxellul a răspândit zvonul şi dezinformarea că Ucraina nu vrea să facă parte din Europa.
În 2015, Ucraina a adoptat legislația solicitată de UE, un politician ucrainean afirmând că “e mai bine să ai parade homosexuale în Kiev în loc de tancuri ruseşti.”
Ucraina a primit statut de “asociat” ca urmare a compromisului cu UE. În februarie 2022, Ucraina a solicitat ajutorul UE împotriva agresiunii Rusiei pe baza statutului de asociat, dar a fost respinsă.
Colonizarea ideologică a Ucrainei va continua după terminarea agresiunii militare. Macron şi Johnson au declarat deja că porțile Europei / UE se vor deschide mai larg pentru Ucraina dacă Uncraina va adopta “valorile europene”. Ştim cu toții care sunt aceste “valori”: avort, îndoctrinare în secularism, abolirea drepturilor parentale, confiscarea copiilor de la părinți, instituționalizarea revoluției sexuale, confuzia sexuală, abolirea familiei, îndoctrinare în elgibitism, marginalizarea creştinilor, abolirea valorilor creştine şi tradiționale.
Ucraina merită compasiunea noastră şi din cauza agresiunii anti-valori din partea UE. Prinsă între ciocan ş nicovală, viitorul imediat al Ucrainei nu e de invidiat.
Ofer un articol care discută mai pe larg şi detaliat unele dintre ideile prezentate astăzi: https://thecritic.co.uk
Peter Costea (facebook)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu