miercuri, 16 noiembrie 2022

Avocat Harry Miheț: Ron DeSantis trebuie să fie președintele SUA în 2024

 


Harry Miheț, avocat româno-american și Vicepreședinte al Departamentului Juridic și Consilier juridic-șef pentru litigii la Liberty Counsel, implicat activ în apărarea libertății religioase din America, își susține moțiunea personală privind viitori candidați republican la alegerile prezidențiale din 2024.

Miheț nu își ascunde respectul pentru fostul președinte Donald Trump, în special pentru politicile lui în mandatul 2016-2020, dar susține că vremurile și contextul politic-social actual, rezultatele alegerilor de la mijlocul mandatului – care l-au propulsat pe guvernatorul din Florida RonDesantis ca o figură politică a momentului – proiectează o nouă paradigmă în care Trump nu își mai găsește locul.

„Îl respect pe președintele Trump. Îi suntem datori cu recunoștință pentru promisiunile sale îndeplinite. Roe ar fi fost încă în vigoare astăzi, dacă el nu ar fi fost președinte.

La alegerile generale, dacă va fi de ales între el și oricine altcineva de pe lista democraților, și mă refer la ***ORICINE***, aș vota fără îndoială pentru Trump.

DAR cred că vremea președintelui Trump ca președinte a venit și a trecut. Corect sau nu (și de cele mai multe ori nu), cred că este vulnerabil din punct de vedere politic și juridic. Și cred că nu poate apela la independenți și la alegătorii imparțiali în acest nou ciclu electoral la fel de bine ca alții.

Cred că suntem binecuvântați să avem în tabăra noastră lideri noi, cu experiență dovedită, care pot reconstrui după dezastrul fără margini pe care s-a dovedit a fi președintele Biden, pe toate fronturile care contează. Sunt încântat pentru ei și pentru noi”, a comentat Miheț.

RonDesantis și-a zdrobit adversarul democrat în alegerile din Florida, câștigând chiar vechi bastioane democrate precum Miami Dade County. Pus în umbră de această victorie și de atenția pe care o primește DeSantis, fostul președinte Donald Trump a recurs la atacuri publice împotriva lui.

În câteva luni debutează nominalizările, dezbaterile și alegerile primare pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Tribuna.US

............................................................................................................

Sondaj: DeSantis, noul favorit al Republicanilor la prezidențialele din 2024


Republicanii și Independenții cu înclinați republicane și-au schimbat părerea cu privire la cel mai potrivit candidat la președinție din partea Partidului Republican în 2024, informează Ryan Saavedra, Daily Wire.

Un nou sondaj realizat de YouGov după recentele alegeri a arătat că cel pe care-l doresc în prezent conservatorii ca și candidat al partidului este guvernatorul Floridei, Ron DeSantis (R).

„Mai mulți republicani și independenți cu înclinații republicane declară în prezent că l-ar prefera pe DeSantis (42%) drept candidatul prezidențial din 2024 în locul lui Trump, a cărui susținere este acum de 35%“, a constatat sondajul.

„Aceasta reprezintă o schimbare de 180 de grade față de acum aproape o lună, când – potrivit unui sondaj Yahoo News/YouGov realizat în rândul adulților americani – doar 35% îl preferau pe DeSantis și 45% l-ar fi ales pe Trump“.

Votul persoanelor care se considerau republicani convinși era împărțit în mod egal între cei doi candidați, însă republicanii cu înclinații independente l-au susținut pe DeSantis cu o diferență de peste 2 la 1.

Există doi factori majori care au determinat schimbarea în ceea ce privește persoana pe care republicanii o doresc ca lider al partidului pe viitor: rezultatele slabe obținute la alegerile de la mijlocul mandatului, cu excepția Floridei și atacurile lui Trump la adresa lui DeSantis, care au fost criticate pe scară largă de conservatori.

Principala reușită a partidului au fost rezultatele obținute în statul Florida, unde candidații republicani au învins în mod răsunător, depășind marjele de victorie prognozate.

DeSantis a câștigat cu o diferență de 19,5 puncte, obținând cu peste 1,5 milioane de voturi mai mult decât adversarul democrat Charlie Crist. Victoria lui DeSantis în acest stat a fost atât de mare încât a câștigat 62 din cele 67 de districte ale statului, dintre care 59 cu o diferență de două cifre.

Citește și OPINIE | Mesajul alegerilor americane – Titanicul Trump vs Portavionul DeSantis

Trump l-a atacat în mod repetat pe guvernatorul Floridei în zilele premergătoare alegerilor și a lansat atacuri neprovocate la adresa sa și în zilele de după alegeri.

El și-a început declarațiile astfel: „NewsCorp, adică Fox, Wall Street Journal și grozavul New York Post care nu mai este chiar atât de grozav, cad extaziate în fața guvernatorului Ron DeSanctimonious, un guvernator republican mediocru dar foarte bun pe partea de imagine publică, care nu a trebuit să-și închidă statul, dar a făcut-o, spre deosebire de alți guvernatori republicani, a cărui susținere generală ca republican nu era cine știe ce – situându-se la mijlocul clasamentului – inclusiv pe tema COVID, și care are avantajul unui stat însorit în care oamenii din statele prost conduse din nord s-ar muta indiferent cine ar fi guvernator, așa cum am făcut și eu!“

Trump a continuat afirmând că în 2017 DeSantis era „disperat“ și că „avea o rată de susținere scăzută, rezultate proaste în sondaje și niciun ban, dar s-a lăudat că dacă îl voi susține, ar putea câștiga“.

„Tot eu i-am pus pe picioare și campania, care era pe nicăieri“, a adăugat Trump. „Am făcut tot ce am putut pentru Ron și l-a învins pe Gillum, dar după alegeri, când voturile au fost furate de procesul electoral corupt din Broward County, iar Ron pierdea zece mii de voturi pe zi, împreună cu actualul senator Rick Scott, am trimis FBI și procurorii americani, iar furtul de voturi a încetat pe loc, chiar înainte ca ei să rămână fără numărul de voturi necesare pentru a câștiga. Am împiedicat ca rezultatele să fie măsluite…“.

„Iar acum, lui Ron DeSanctimonious îi arde de glume!“ a conchis Trump în atacul său la adresa lui DeSantis.

„Fake News îl întreabă dacă va candida în cazul în care candidează și președintele Trump, iar el răspunde: ‘Acum mă concentrez doar pe cursa electorală pentru funcția de guvernator, nu mă gândesc la ce va fi pe viitor’. Ei bine, în ceea ce privește loialitatea și clasa, acesta chiar nu este răspunsul potrivit“.

Reacția la comentariile lui Trump din partea Dreptei politice a fost rapidă și amplă, cu postări precum:

„Vremurile se schimbă. Nu mai suntem în 2015. Suntem în 2022. Aproape 2023. Să acuzi pe cineva că nu este cu adevărat republican doar pentru că îl critică pe Trump nu va funcționa de data aceasta. Trump își pierde susținătorii. Proprii săi susținători. Asta se întâmplă. Eu încerc să vă ajut. Treziți-vă la realitate“.

„Timp de șase ani ni s-a spus că Trump va fi dat la o parte de Comey, Mueller, Schiff, Vindman, Biden, Garland etc. Până la urmă s-a scos singur din joc“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US



.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu