Vizita lui Nicolae Ceaușescu în China și Coreea de Nord, în luna iunie a anului 1971, nu a fost o simplă deplasare diplomatică; a fost momentul exact al „infestării” României cu un virus ideologic mortal, care a ucis libertatea câștigată cu greu în anii anteriori. Până în acea vară fatidică, România trăia o scurtă „primăvară”: se găseau produse occidentale, se traduceau cărți, teatrele montau piese avangardiste, iar tinerii ascultau rock. Însă, întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și Mao Zedong (și ulterior Kim Il-sung) a funcționat ca o hipnoză fatală asupra liderului de la București. Ceaușescu nu a văzut în China Sărăcia, foametea sau teroarea „Revoluției Culturale” care decimase milioane de intelectuali; el a văzut doar Puterea Absolută.
A fost sedus iremediabil de spectacolul totalitar: sute de mii de oameni pe stadioane, îmbrăcați la fel, mișcându-se ca un singur organism la comanda unui singur om, scandând numele Liderului Suprem. Pentru orgoliul său nemăsurat, acea „ordine de furnicar” a părut modelul ideal de societate, mult mai atractiv decât democrația socialistă complicată și critică din Europa. Mao, bătrân și viclean, i-a validat ideea că Partidul trebuie să controleze nu doar economia, ci și sufletul, cultura și gândurile intime ale cetățenilor. Ceaușescu s-a întors la București nu ca un lider modern, ci ca un „Împărat Roșu” în devenire, hotărât să aplice acasă, la scară mai mică, ceea ce văzuse la Beijing.
Rezultatul imediat a fost catastrofal: „Tezele din Iulie 1971”. Prin acest document, Ceaușescu a pus capăt liberalizării. Intelectualii au fost puși la zid, Uniunea Scriitorilor a fost epurată, iar televiziunea a devenit un instrument de propagandă sterilă.
Prietenia cu Mao l-a învățat pe Ceaușescu să urască elita intelectuală și să glorifice mediocritatea obedientă. Cultul personalității, care a transformat anii ’80 într-un coșmar friguros și întunecat, își are rădăcina directă în acele discuții din China. Stadioanele pline de pionieri care formau cu trupurile lor lozinci omagiale, spectacolele de pe „23 August”, cenzura draconică – toate au fost copii fidele ale modelului maoist.
Drama acestei relații este că a deturnat destinul a 22 de milioane de români. Dacă Ceaușescu nu ar fi făcut acea vizită, istoria noastră ar fi putut arăta altfel. El a importat o boală asiatică străină de spiritul românesc și a forțat un popor latin, creativ și ironic, să trăiască într-o cazarmă ideologică timp de 18 ani. Prietenia cu Mao a fost, de fapt, condamnarea României la izolare, foame și frică, transformând o țară cu potențial european într-o insulă a absurdului totalitar.
Propaganda de tip maoisto-corean din acei ani a îmbolnăvit mințile multor români care și după 36 de ani de la dispariția comunismului încă mai elogiază comunismul și pe Nicolae Ceaușescu pe care îl numesc '' cel mai bun preșeinte din istorie'' dând ca exemplu pozitiv vizita lui Ceaușescu în China și Corea de nord unde a fost atât de ''apreciat'' de tovarășii asiatici..
.
..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu