sâmbătă, 30 august 2025

Crin Antonescu, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „România nu are președinte”

 


 Crin Antonescu a lansat un atac dur la adresa lui Nicușor Dan. Fostul candidat la alegerile prezidențiale a afirmat că România nu are în prezent niciun conducător adevărat și a criticat gestionarea politicii externe, precum și lipsa viziunii economice.

 Crin Antonescu, atac la adresa lui Nicușor Dan Crin Antonescu a lansat un atac la dresa lui Nicușor Dan, dar și la cea a lui Ilie Bolojan. Fostul lider al PNL a oferit un interviu pentru publicația Cațavencii, în care și-a exprimat nemulțumirea față de cei care se află în prezent la conducerea țării.

 „România nu are președinte. După doi președinți cu mandate nefericite, dar nu nesemnificative, în prezent, cu Nicușor Dan, am eșuat în caricatură. E dincolo de orice închipuire cum a ajuns România la acest nivel. Totul pare o farsă. Dar orice farsă se încheie rapid, pe când aceasta abia a început”, a declarat Crin Antonescu. Întrebat despre ce poate face România în contextul regional tensionat cauzat de conflictul militar dintre Ucraina și Federația Rusă, Crin Antonescu a declarat că administrația de la București nu este capabilă de ceva. 

 „România ar trebui să-și consolideze locul în NATO, dezvoltând capacități proprii de apărare. În această privință, e chiar dureros să mai discutăm, câtă vreme conducerea actuală a României nu mai pare capabilă nici să semneze modest, ca până acum, condica de prezență la NATO sau UE”, a precizat fostul președinte al PNL.
Citeşte întreaga ştire: Crin Antonescu, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „România nu are președinte”

 Antonescu, despre măsurile de austeritate ale Guvernului condus de Ilie Bolojan În ceea ce privește situație economică a României și măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan, fostul candidat la Președinția României spune că „nu există niciun plan de reformă, ci doar o campanie propagandistă de tip comunist”. „Noi trăim într-un delir orchestrat mediatic, situați într-un câmp evident paralel cu realitatea. Și propaganda, și dl Bolojan întrețin o confuzie între măsuri punctuale de reducere a deficitului și conceptul de reformă. Nu există niciun plan de reformă, există doar o campanie propagandistică de tip comunist, cu accente isterice în jurul ideii de tăiere. Așa cum nu mai există (nici atât cât a fost) cea mai mică idee în politică externă, nu există nici o viziune de dezvoltare sau, dacă insistați, reformă în economia și administrația României. Evident, nu dl Bolojan e singurul responsabil. Dar am, din ce în ce mai des, impresia că se complace în situația în care, încercând să repare niște țevi sparte, este luat drept arhitect al întregii clădiri”, a susținut el.

 
Crin Antonescu, despre candidatura la alegerile prezidențiale Crin Antonescu s-a clasat pe locul 3 la alegerile prezidențiale din acest an, însă spune că este mulțumit de el însuși și că a descoperit în acea perioadă lucruri noi atât despre România, cât și despre el.
„Candidatura a fost, pentru mine, o experiență puternică, spectaculoasă, absolut neașteptată, am descoperit lucruri noi despre România (cele mai multe, bune), despre oameni noi, despre mine însumi. Sunt împăcat, nimeni nu poate spune că puteam face ceva și am stat deoparte. Am făcut o campanie onestă, nu am câștigat și îmi asum acest eșec. Pentru mine, personal, nu e deloc o dramă și nici o rușine. Acesta sunt eu, aceasta a fost opțiunea electoratului și viața continuă așa cum știe și poate să și-o facă fiecare. Ponta, Ghiță și alți securiști din operetă contează mai puțin. Ei vor exista mereu. Poate va veni și vremea când asemenea dăunători vor avea un rol mai redus în viața publică din România” a precizat Crin Antonescu. 

Jurnalist : Ce-i lipsește azi României ca să devină un stat modern și prosper care proiectează putere în UE și descurajare către Rusia?

Crin Antonescu: Foarte multe. Dar, înainte de toate, un lider național. O personalitate care să afirme, să exprime, să inspire.

 Jurnalist :Mîna forte s-a dovedit un instrument de dezvoltare eficient din antichitate pînă în lumea modernă. I-ar face bine României un regim autoritarist?

Crin Antonescu : Nu cred în virtuțile unui regim autoritar. Ne trebuie autoritate reală a liderilor aleși democratic și va trebui să mai încercăm.


.



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu