



Televiziunile in slujba ideologiei "Corect politic- globalism- progresism "
Biden a luat cuvântul luni la Biblioteca și Muzeul Prezidențial John F. Kennedy din Boston. Discursul a avut loc cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a celebrului discurs "Moonshot" al fostului președinte american John F. Kennedy - în care acesta a subliniat obiectivul de a trimite un om pe Lună. Președintele Biden a discutat despre viziunea sa îndrăzneață pentru un alt "moonshot" american - "a pune capăt cancerului așa cum îl știm".
La finalul discursului său, Biden a mulțumit publicului pentru atenție, s-a îndepărtat de podium, s-a întors și a vrut să plece, dar s-a oprit și a început să se uite în jur, confuz. Apoi, șeful statului a chemat asistenții pe scenă și, întorcându-se cu spatele la public, a întrebat unde ar trebui să meargă în continuare și a plecat abia după o indicație, însoțit de asistenți.
Biden, care împlinește anul acesta 80 de ani, a devenit cel mai în vârstă președinte american din istorie, iar criticii îl acuză în mod regulat de declin mental, citând gafe frecvente și momente în care își pierde șirul gândurilor.
sursa: stiripesurse.ro
UPDATE 24 sep. 2022
Intre timp presedintele Biden a mai participat la un eveniment la ONU unde a tinut un discurs, iar la sfarsit din nou , parea ca numai stie pe unde sa coboare de pe scena..
https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/biden-dezorientat-dupa-un-discurs-la-onu-video-2207493.html
Joe Biden ramane un sustinator fervent al LGBT
Lui Joe Biden iau dat lacrimile in timp ce asculta o melodie pop rock al Interpretului britanic homosexual Elton John invitat sa cante la Washington impresionat de performanta canteretului dar si de amintirile altor vremuri.
Sub un imens cort transparent ridicat în grădina Casei Albe pentru a celebra puterea unificatoare a muzicii, administrația Biden a invitat aproximativ două mii de persoane, activişti pentru drepturile persoanelor LGBT, personal medical şi angajaţi din sistemul de învăţământ.
https://stirileprotv.ro/stiri/international/presedintele-joe-biden-emotionat-de-performanta-lui-elton-john-inaintea-unui-recital-sustinut-la-casa-alba.html
Lituania a anunţat luni că a finalizat construcţia unei bariere de-a lungul frontiere sale cu Republica Belarus menită să contracareze imigraţia ilegală, informează marţi AFP, potrivit agerpres.
Bariera, sub forma unui gard de patru metri înălţime şi cu sârmă ghimpată, se întinde pe circa 550 de kilometri dintr-o frontieră comună de aproximativ 700 de kilometri.
„Pe toate secţiunile, lucrările sunt încheiate în proporţie de 100%”, a declarat pentru jurnalişti şefa guvernului lituanian Ingrida Simonyte. Pe restul frontierei, care traversează mlaştini, lacuri şi râuri, este „tehnic imposibil” să se construiască o barieră fizică, a adăugat ea.
În Lituania, imigraţia ilegală a crescut puternic în acest an, cu circa 4.200 de migranţi – în principal originari din Orientul Mijlociu şi din Africa – ce au reuşit să treacă frontiera dinspre Belarus.
Occidentul a acuzat regimul belarus că orchestrează acest aflux de imigranţi împreună cu aliatul său rus, în cadrul unui „atac hibrid”, acuzaţie pe care Minskul o respinge.
Lituania duce o politică ce vizează respingerea migranţilor, fiind acuzată că aplică respingeri ilegale.
În pofida acestor acuzaţii, Simonyte a declarat că ţara sa va continua această controversată tactică şi va analiza posibilităţile legale ce i-ar permite să o menţină fără a impune o stare de urgenţă. Însă, a admis ea, acest lucru va fi o provocare în contextul dreptului internaţional asupra acestei probleme. „Vom avea mult de lucru în acest domeniu”, a recunoscut Simonyte.
Numărul de migranţi în situaţie ilegală care încearcă să treacă în Lituania a crescut din nou în ultimul timp. Sâmbăta trecută, poliţiştii de frontieră lituanieni au respins intrarea a 125 de migranţi, cel mai mare număr de la începutul anului.
Poliţiştii de frontieră lituanieni îi acuză pe omologii lor belaruşi că îi ajută pe migranţi să intre în Lituania. Ei „participă activ la deteriorarea gardului” nou construit, a declarat Rustamas Liubajevas, şeful poliţiei de frontieră lituaniene. „De la începutul lui iulie, au fost înregistrate 95 de cazuri de distrugeri”, a precizat el.