Articolul din New York Times se intituleaza „Am comandat trupe afgane in acest an. Am fost tradati”. El a afirma ca armata afgana a fost lasata balta de partenerii americani: „Ultimele zile de lupta au fost suprarealiste. Ne-am angajat in lupte intense la sol impotriva talibanilor, in timp ce avioanele de vanatoare americane zburau deasupra noastra, fiind efectiv spectatori. Sentimentul nostru de abandon si tradare a fost egalat doar de frustrarea pe care pilotii americani o simteau si ne-o transmiteau – fiind fortati sa asiste la razboiul la sol, aparent incapabili sa ne ajute”.
Iata traducerea articolului:
In ultimele trei luni si jumatate, am luptat zi si noapte, fara oprire, in provincia Helmand din sudul Afganistanului, impotriva unei ofensive talibane sangeroase si in crestere. Fiind atacati frecvent, i-am tinut pe talibani inapoi si le-am provocat pierderi grele. Apoi am fost chemat la Kabul pentru a comanda fortele speciale afgane. Dar talibanii intrasera deja in oras; era prea tarziu.
Sunt epuizat. Sunt frustrat. Si sunt furios.
Presedintele Biden a declarat saptamana trecuta ca „trupele americane nu pot si nu ar trebui sa lupte intr-un razboi si sa moara intr-un razboi in care fortele afgane nu sunt dispuse sa lupte pentru ele insele”.
Este adevarat ca armata afgana si-a pierdut dorinta de a lupta. Dar acest lucru se datoreaza sentimentului tot mai mare de abandon din partea partenerilor nostri americani, precum si lipsei de respect si de loialitate ale domnului domnului Biden din ultimele luni. Armata afgana nu este lipsita de vina. A avut problemele sale – clientelism, birocratie – dar, in cele din urma, am incetat sa luptam pentru ca partenerii nostri o facusera deja.
Ma doare sa vad ca dl Biden si oficialii occidentali dau vina pe armata afgana pentru colaps, fara a mentiona motivele care au stat la baza acestui lucru. Diviziunile politice de la Kabul si Washington au sugrumat armata si au limitat capacitatea noastra de a ne face treaba. Pierderea sprijinului logistic de lupta pe care Statele Unite il furnizau de ani de zile ne-a paralizat, la fel ca si lipsa unei orientari clare din partea conducerii americane si afgane.
Sunt un general cu trei stele in armata afgana. Timp de 11 luni, in calitate de comandant al Corpului 215 Maiwand, am condus 15.000 de oameni in operatiuni de lupta impotriva talibanilor in sud-vestul Afganistanului. Am pierdut sute de ofiteri si soldati. De aceea, oricat de epuizat si frustrat as fi, am vrut sa ofer o perspectiva practica si sa apar onoarea armatei afgane. Nu ma aflu aici pentru a absolvi armata afgana de greseli. Dar realitatea este ca multi dintre noi au luptat cu curaj si onoare, pentru ca apoi sa fim dezamagiti de conducerea americana si afgana.
In urma cu doua saptamani, in timp ce luptam pentru a tine orasul Lashkar Gah din sudul tarii departe de mainile talibanilor, presedintele Ashraf Ghani m-a numit comandant al fortelor speciale afgane, cei mai de elita luptatori ai tarii. Mi-am parasit cu reticenta trupele si am sosit la Kabul pe 15 august, gata de lupta – fara sa stiu cat de grava era deja situatia. Apoi, domnul Ghani mi-a incredintat sarcina suplimentara de a asigura securitatea Kabulului. Dar nu am avut nici macar o sansa: talibanii se apropiau, iar domnul Ghani a fugit din tara.
Exista un sentiment enorm de tradare aici. Fuga pripita a domnului Ghani a pus capat eforturilor de a negocia un acord interimar pentru o perioada de tranzitie cu talibanii, care ne-ar fi permis sa mentinem orasul si sa ajutam la gestionarea evacuarilor. In schimb, a urmat haosul – ceea ce a dus la scenele disperate la care am asistat la aeroportul din Kabul.
Ca raspuns la aceste scene, dl Biden a declarat la 16 august ca fortele afgane s-au prabusit, „uneori fara sa incerce sa lupte”. Dar noi am luptat, cu curaj, pana la sfarsit. Am pierdut 66.000 de soldati in ultimii 20 de ani; aceasta reprezinta o cincime din forta noastra de lupta estimata.
Deci, de ce s-a prabusit armata afgana? Raspunsul este triplu.
In primul rand, acordul de pace incheiat de fostul presedinte Donald Trump in februarie 2020 cu talibanii la Doha ne-a condamnat. A fixat data la care expira interesul american in regiune. In al doilea rand, am pierdut sprijinul logistic si de intretinere al contractorilor, care este esential pentru operatiunile noastre de lupta. In al treilea rand, coruptia endemica din guvernul domnului Ghani, care a ajuns pana la conducerea militara de rang inalt si care a paralizat mult timp fortele noastre pe teren, ne-a impiedicat iremediabil.
Acordul dintre Trump si talibani a modelat circumstantele pentru situatia actuala prin reducerea esentiala a operatiunilor de lupta ofensiva pentru trupele americane si aliate. Regulile de angajare a sprijinului aerian al SUA pentru fortele de securitate afgane s-au schimbat efectiv peste noapte, iar talibanii au fost incurajati. Acestia au simtit victoria. Inainte de aceasta intelegere, talibanii nu castigasera nicio batalie semnificativa impotriva armatei afgane. Dupa acord? Pierdeam zeci de soldati pe zi.
Cu toate acestea, am continuat sa luptam. Dar apoi domnul Biden a confirmat in aprilie ca va respecta planul domnului Trump si a stabilit termenii retragerii SUA. Atunci a fost momentul in care totul a inceput sa o ia la vale.
Fortele afgane au fost antrenate de americani folosind modelul militar american bazat pe unitati speciale de recunoastere foarte tehnice, elicoptere si lovituri aeriene. Ne-am pierdut superioritatea in fata talibanilor atunci cand sprijinul nostru aerian s-a epuizat si munitia s-a terminat.
Antreprenorii ne-au intretinut bombardierele si avioanele de atac si de transport pe toata durata razboiului. Pana in iulie, majoritatea celor 17.000 de contractori de sprijin au plecat. O problema tehnica insemna acum ca o aeronava – un elicopter Black Hawk, un avion de transport C-130, o drona de supraveghere – urma sa fie oprita la sol.
Antreprenorii au luat cu ei si software si sisteme de armament brevetate. Au indepartat fizic sistemul nostru de aparare antiracheta pentru elicoptere. De asemenea, a disparut accesul la software-ul pe care ne bazam pentru a ne urmari vehiculele, armele si personalul. Informatiile in timp real despre tinte au disparut si ele.
Talibanii au luptat cu lunetisti si dispozitive explozive improvizate, in timp ce noi am pierdut capacitatea armelor aeriene si a celor ghidate cu laser. Si, din moment ce nu puteam realimenta bazele fara sprijinul elicopterelor, soldatii au fost adesea lipsiti de instrumentele necesare pentru a lupta. Talibanii au invadat multe baze; in alte locuri, unitati intregi s-au predat.
Retragerea completa si accelerata a domnului Biden nu a facut decat sa exacerbeze situatia. A ignorat conditiile de pe teren. Talibanii aveau o data de incheiere ferma din partea americanilor si nu se temeau de represalii militare pentru nimic din ceea ce faceau intre timp, simtind lipsa de vointa a SUA.
Si astfel, talibanii au continuat sa accelereze. Soldatii mei si cu mine am avut parte pana la sapte atentate talibane cu masina-capcana zilnic pe parcursul lunii iulie si in prima saptamana din august in provincia Helmand. Cu toate acestea, am ramas pe pozitii.
Totusi, nu pot ignora cel de-al treilea factor. Pentru ca americanii nu puteau face prea multe cand venea vorba de coruptia bine documentata care ne putrezea guvernul si armata. Aceasta este cu adevarat tragedia noastra nationala. Atat de multi dintre liderii nostri – inclusiv in armata – au fost instalati pentru legaturile lor personale, nu pentru pregatirea lor. Aceste numiri au avut un impact devastator asupra armatei nationale, deoarece liderii nu aveau experienta militara necesara pentru a fi eficienti sau pentru a inspira increderea oamenilor carora li se cerea sa isi riste viata. Intreruperile ratiilor de hrana si ale aprovizionarii cu combustibil – ca urmare a jafurilor si a alocarilor de contracte corupte – au distrus moralul trupelor mele.
Ultimele zile de lupta au fost suprarealiste. Ne-am angajat in lupte intense la sol impotriva talibanilor, in timp ce avioanele de vanatoare americane zburau deasupra noastra, fiind efectiv spectatori. Sentimentul nostru de abandon si tradare a fost egalat doar de frustrarea pe care pilotii americani o simteau si ne-o transmiteau – fiind fortati sa asiste la razboiul la sol, aparent incapabili sa ne ajute. Coplesiti de focul talibanilor, soldatii mei auzeau avioanele si intrebau de ce nu ofereau sprijin aerian. Moralul a fost spulberat. In tot Afganistanul, soldatii au incetat sa mai lupte. Am tinut Lashkar Gah in batalii crancene, dar, pe masura ce restul tarii a cazut, nu am avut sprijinul necesar pentru a continua lupta si ne-am retras la baza. Corpul meu, care a continuat chiar si dupa ce am fost chemat la Kabul, a fost unul dintre ultimii care a renuntat la arme – doar dupa ce a cazut capitala.
Am fost tradati de politica si de presedinti.
Acesta nu a fost doar un razboi afgan; a fost un razboi international, cu multe armate implicate. Ar fi fost imposibil ca o singura armata, a noastra, sa se ocupe de aceasta misiune si sa lupte. Aceasta a fost o infrangere militara, dar esecul politicienilor este principala cauza.
