Atât în România cât și în SUA există persoane care îl regretă pe Charlei Kirk cât și persoane care detestă pe activistul conservator american.
Cine sunt cei care îl regretă pe Charlei Kirk ? Sunt cei din tabăra conservatoare creștini practicanți , cei care sunt împotriva proliferării ideologiei LGBT, woke, trasgenderism, avort în orice condiții.
Împotriva lui Charlei Kirk s-au manifestat cei cu vederi progresiste, sexo-marxiste, am întâlnit chiar și profesori universitari care promovau pe internet ura, adversitatea împotriva activistului conservator ucis în SUA și urmăritorii lui îl apreciau pentru asta.
În general dușmanii lui Kirk sunt adepții progresismului care s-au manifestat public pentru ideologia de stânga, LGBT, avort , trasgenderism , mulți jurnaliști cunoscuți ca progresiști precum C.T. Popescu, Florin Negruțiu (gașca de la Digi FM și Digi 24 dar și alte televiziuni) . Mulți care nu au nici o tangență cu creștinismul practicat , persoane cu moravuri ușoare care susțin avortul necondiționat pentru că altfel ar venii copiii pe bandă rulantă. .
Psudocreștinii, care au reacționat pozitiv la lista ''păcatelor'' lui Charlei Kirk redistribuindu-le pe internet , respectiv atitudinea lui Kirk pro arme care era mai mult atașament pentru politica Partidului Republican decât pentru valorile creștine și alte expresii greștie ale lui Kirk despre empatie etc. A avut și câteva gafe reținute de adversarii lui care au fost acum listate , expresii nefericite ale lui Kirk care nu au fost însă definitorii pentru cariera lui . Charlei s-a evidețiat în primul rând pentru susținerea valorilor creștine și conservatoare acestea au fost tema lui zilnică cu care s-a confruntat și pentru asta milioane de americani l-au apreciat, și pentru asta a fost și asasinat de tânărul homosexual mormon Tyler Robinson, pentru că vorbit împotriva proliferării LGBT în SUA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu